Capricioasă și imprevizibilă în manifestările sale… meteorologice, luna martie (numită și Germănar/ Încolțitorul) începe cu Sărbătoarea Mărțișorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de înnoire a timpului in pragul primăverii, legat, conform tradiției, de momentul morții și nașterii simbolice a Babei Dochia, zeitate feminină autohtonă.
În calendarul gregorian, martie este cea de-a treia lună a anului și una dintre cele șapte luni gregoriene care au o durată de 31 de zile.
În credința populară mărțișorul simbolizează funia anului, care adună, prin împletirea celor doua fire, cele 365 de zile calendaristice. Culorile alb si roșu reprezintă cele două anotimpuri opuse, iarna și vara, în vechile societăți tradiționale fiind cunoscute doar aceste două anotimpuri de bază, primăvara și toamna fiind considerate doar anotimpuri de trecere.
Alte credințe susțin că mărțișorul este firul zilelor din an, tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile pe munte, asemănător firului vieții omului, tors la naștere de către ursitoare. Culoarea albă reprezenta frigul iernii ce se încheia, iar cea roșie căldura verii ce urma, in mod firesc, în calendar.
Semnificația mărțișorului s-a diluat odată cu trecerea anilor: în trecut, el era confecționat de către mame, care adăugau la șnurul bicolor, împletit din fire de lână, câte o monedă de argint sau de aur și îl legau la mâna copiilor în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Se credea că, în felul acesta, copiii erau apărați de rele și de boli și că aveau să fie sănătoși precum argintul, și roșii la față precum culoarea roșie din șnur.
Fetele își atârnau firul împletit la gât, în dorința de a nu fi arse de soare peste vară, conform zicalei: “Cine poartă mărțișoare / Nu va fi pârlit de soare”.
Potrivit altor interpretări, șnurul din fire albe și roșii are semnificații aparte: albul semnifică masculinitatea, rațiunea și sobrietatea, iar roșul simbolizează feminitatea, senzualitatea, iubirea, bucuria de a trăi. Unii etnografi sunt de părere ca Sărbătoarea Mărțișorului reprezintă revenirea la viață a naturii, după Marele Potop menționat în Biblie. Se spune că persoana care poartă mărțișor mai multe zile consecutiv, in perioada 1-9 martie, va avea noroc tot timpul anului. Mărțișorul este asemenea unui talisman, poartă noroc, apără de forțele malefice, previne îmbolnăvirea în lunile care urmează, ține deoparte deochiul. De la români și aromâni, obiceiul mărțișorului a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.
Mărțișorul era purtat de copii timp de 12 zile sau până la anumite sărbători de primăvară (Mucenici, Blagovistenie, Florii, Paște ), până la înflorirea pomilor fructiferi sau a unor arbuști precum măceșul. În alte locuri, era purtat până la sosirea păsărilor călătoare, când era aruncat în direcția de unde veneau acestea, rostindu-se: “Ia-mi negrețele și dă-mi albețele”. Dacă mărțișorul era purtat pana la înflorirea pomilor, acesta se atârna pe crengile înflorite, iar cu banul de la fir se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul roșu.
A dărui mărțișoare este un gest de dragoste, prietenie, respect și apreciere:
“Mărțiș oarele sunt de două feluri: unul al satului și unul al orașului. Cel dintâi este vechi și simplu, povestea lui începe cu a fost odată un șnur...” - două fire de lână, unul alb și unul roșu sau unul alb și unul negru. Femeile făceau șnurul și îl legau la gâtul și la mâna copiilor și tinerilor, dar îl purtau și adulții, se lega la coarnele vitelor, la poarta grajdului, la cloșcă. Se formau astfel nenumărate cercuri magice care protejau ce era de protejat în gospodărie într-o perioadă incertă: cândva, un început de an într-un vechi calendar, momentul reîntoarcerii păsărilor călătoare, primăvară năvalnică pe cale să schimbe tot. Mai târziu, de șnur s-a atârnat o monedă de argint sau de aur. Acesta e stadiul în care orașul a preluat mărțișorul. De fapt, el exista și aici sub forma pe care am descris-o, prin preluare înțelegând înnoirile la care îl supune orașul. Treptat, obiectul care atârnă de șnur poate să semnifice orice sau nimic. În ultimele două decenii, mărțișorul devine adesea pretextul de a oferi un cadou mult mai consistent, care rezolvă diverse obligații sociale”. (Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești)
1-9 martie: Zilele Babelor
Cea mai capricioasă dintre cele nouă Babe este Baba Dochia, care stă la cumpăna dintre iarnă și vară, dintre anul vechi și anul nou. Vremea capricioasă din această perioadă este pusă pe seama caracterului Babei Dochia. Dacă se încălzește treptat, se spune că “Baba Dochia își leapădă cojoacele”. Fiecare cojoc este luat de celelalte babe numite după zilele săptămânii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joița, Virița, Sitița și Domnica. Primele 3 zile ale
lui martie se mai numesc “baba de primăvară” (1 martie), “baba de vară” (2 martie) și “baba de toamnă” (3 martie) și se spune că așa cum vor fi aceste zile, așa vor fi și cele trei anotimpuri.
Pe 9 martie își serbează ziua numelui persoanele care nu au patroni printre sfinții din calendar.
Potrivit unor surse, Baba Dochia era o soacră rea. Într-un an, de 1 martie își trimite nora la munte, după fragi. Un moș, poate Dumnezeu, îi dă fetei o mână de fragi. Dochia crede că a venit primăvara, își pune nouă cojoace unul peste altul, ia oile și urcă la munte. Acolo, vreme de primăvară, capricioasă. Mai întâi, se face cald și Dochia își aruncă unul câte unul cojoacele. Apoi cade o ploaie rece și baba, împreună cu oile, îngheață. Cu timpul, sloiurile acestea s-au prefăcut în piatră și pot fi văzute în Bucegi: li se spune “Babele”.
9 martie - Sfinții 40 de Mucenici, Ziua Bărbatului
Soldați creștini, cei patruzeci de mucenici au fost uciși pentru credința lor, după ce au refuzat să se închine zeilor, la porunca comandantului de oaste, Agricola. Cei patruzeci de sfinți mucenici au fost duși legați la un lac, în vreme de iarnă și au fost lăsați să înghețe în mijlocul apei.
Însă cum nu au murit, rugându-se, ei au fost, scoși din apă și li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele și, fiind arși de vii, au primit cununa Mucenicilor.
De mucenici, pe 9 martie (începutul anului agrar în calendarul iulian), gospodarii aprindeau focuri, pentru “arderea iernii” și renașterea primăverii. În curți și grădini se strângeau gunoaiele grajdurilor, uscăturile grădinii și se aprindea focul cu ele. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. După cum erau flăcările și direcția fumului, se făceau diferite previziuni asupra vremii. Cu o cârpă arsă, se afumă gospodăria. Tradiția creștină spune că bărbații trebuie să bea în ziua de mucenici 40 de pahare cu vin. Vinul reprezintă sângele vărsat de cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastei. Cei care nu pot să bea cele 40 de pahare cu vin, e bine că măcar să guște vin în această zi sau să fie stropiți cu vin, acesta însemnând sânge și putere de muncă peste an.
Femeile fac mucenici pe care îi numesc sfințișori sau bradoși. Sunt în formă de om (opturi) sau de albină. Îi duc la biserică și îi împart la săraci. Tot acum în unele zone se fac un fel de turte în chip de om fără ochi, numită Uitata. Ea se dă copiilor să o mănânce cu miere și se face pentru morții care, din greșeală, nu au fost pomeniți peste an.
17 martie: Alexie, omul lui Dumnezeu; Ziua șarpelui, începutul anului piscicol
Sfântul Alexie din calendarul popular, serbat pe 17 martie, este considerat a fi patronul tuturor viețuitoarelor care au hibernat în subteran (reptilele, mai ales) sau au stat ascunse sub coaja copacilor (insectele, numite gujulii) și care se trezesc, acum, la viață. În această zi se deschide pământul și încep să iasă gângăniile. Pământul se va reînchide de Ziua Crucii. De Alexii oamenii curăță pomii din livadă și pescarii mănâncă de dimineață, pe inima goală, un pește viu ca să aibă noroc peste an. Broaștele încep să orăcăie. Fiind și ziua șarpelui, există o atenție specială față de acest animal ambiguu: periculos, dar nu întotdeauna, animal și totuși născut din ou, care moare greu, face rău vitelor. Relația cu șarpele trebuie păstrată sub control. În această zi nu ai voie să îi spui pe nume. Dacă te referi la șarpe trebuie să zici: cel care se târăște, cureaua, domnul, Vasile. Broaștele se bucură de aceeași atenție - li se spune iepe. În cazul în care omul greșește și rostește de ziua șarpelui cuvântul “șarpe”, trebuie să spună un descântec.
Șarpele casei se bucură la români de o mare prețuire, deoarece apără casa de duhuri rele, farmece și blesteme, el își face apariția în jurul acestei date, iar casa care nu are un astfel de personaj mitologic este considerată necurată.
În această zi, în cazul în care cântă broaștele pentru prima dată, vor urma zile calde.
25 martie: Buna Vestire, Ziua Cucului
Prăznuim prima sărbătoare închinată Maicii Domnului, în amintirea zilei în care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Mesia.
Sărbătoarea (cunoscută și sub denumirea de proveniență slavă Blagovestenie), situată în imediata apropiere a echinocțiului de primăvară, când încep să vină primele păsări călătoare, este cunoscută și sub denumirea de Ziua Cucului, reminiscență a unui vechi calendar popular.
Sărbătoarea de Buna Vestire a primit în tradiția populară și denumirea de Ziua Cucului, denumire legată de cântecul cucului care începe întotdeauna de Blagoveștenie și se sfârșește la Sânziene sau Sân Petru. Se credea că în această zi nu este bine să umbli flămând și fără de bani asupra ta. Pentru a întâmpina sosirea cucului, oamenii se pregăteau, din timp, cu bani. În momentul în care auzeau cucul cântând, ei aruncau banii în direcția din care se auzea cântecul și rosteau versuri pe un ton interogativ, numărând glasurile cucului, deoarece se considera ca fiecare “glas” corespunde unui an de viață. Dacă pasărea îi cânta cuiva din față, era semn îmbucurător, semn că toată vara îi va merge bine, dar dacă pasărea cânta din spate, atunci semnul era potrivnic pentru cel care îl asculta.
În această zi se scoteau și stupii de la iernat. Aceștia erau trecuți pe deasupra unui foc, pentru purificare, se afumau și se stropeau cu agheasmă pentru a fi încărcați de fertilitate și de fecunditate și pentru a fi apărați de mană.
Nu se puneau cloștile pe ouă, obicei păstrat și astăzi, se opreau morile de apă, iar oamenii nu aveau voie să se certe. Femeile aprindeau focuri în fața casei, punând alături de foc o cofiță cu apă pentru ca îngerii păzitori să vină să se încălzească și să-și potolească setea. Ciobanii se urcau pe stogurile de fân și amenințau iarna cu topoarele, crezând că în felul acesta primăvara va sosi mai repede.
Importanța sărbătorii este marcată și de sacrificiul peștelui care se consuma ritual, indiferent dacă ziua era de post sau de dulce.
Ritualurile săvârșite în această zi se mai întâlnesc în unele sate izolate din zona montană, unde oamenii continuă să considere că în acest mod natura este readusă la viață, se intră din plin în sezonul lucrărilor agricole de primăvară și se pregătește noul an pastoral.
Primăvara începe, după unii, în prima zi a lunii martie, după alții - când se sfârșesc zilele babei Dochia, și anume la Alexii - 17 martie, și durează până la Sf. Onofrei, 12 iunie. Alții pun ziua întâi de primăvară după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.
(surse documentare și foto - azm.gov.ro, traditi-superstitii.ro, cluju.ro, jurnalmd.ro, ziarulunirea.ro, pe-harta.ro, Marcel Olinescu - Mitologia românească)
Documentar de Ileana Sandu
