ANAF - hotărâtă să combată activitățile ilicite cu flori și arbuști

Distribuie pe:

Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF efectuează, până la 8 martie, acțiuni antifraudă de monitorizare și control al contribuabililor care activează în domeniul comerțului cu plante ornamentale și flori.

Inspectorii DGAF au în vedere întreg lanțul de tranzacționare, de la momentul achiziției interne, intracomunitare sau importului, până la momentul vânzării către clientul final, persoană fizică sau juridică.

“Verificările antifraudă se efectuează ca urmare a analizelor de risc și a activităților specifice desfășurate de inspectorii DGAF pe linia combaterii activităților ilicite economice. Acțiunile Direcției generale antifraudă fiscală sunt axate pe prevenirea, descoperirea și combaterea evaziunii fiscale, ca premisă pentru creșterea colectării și consolidarea unui mediu concurențial corect, propice funcționării contribuabililor de bună-credință” se arată în comunicatul dat publicității.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu