Și în județul Mureș, “Adoptă o mamă!”

Distribuie pe:

Asociația Divers s-a alăturat, pentru al patrulea an, campaniei “Adoptă o mamă!”, inițiată de Mirela Retegan și Fundația Zurli.

“Dacă sunteți de acord cu sloganul “Atunci când o mamă zâmbește, un copil râde”, vă rugăm să aduceți, până în 26 martie, un cadou la sediul Asociației Divers în Târgu Mureș (Str. Avram Iancu nr. 29, zilnic, între orele 10-13, 17-19 și sâmbătă între 10 și 13)”, a precizat KORECK Maria, președinte al Asociației Divers.

Conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică și cifrelor publicate de Eurostat, aproape o treime dintre mamele minore din statele Uniunii Europene erau din România. La nivel național, cele mai multe trăiesc în județul Mureș. În anul 2022 au fost raportate 465 de cazuri. Multe mame minore sunt în adăposturi pentru că au fugit de violența domestică și sunt mii de mame care trăiesc în sărăcie de neimaginat. Ele se bucură de orice atenție mică pe care o primesc și nu doar pentru că produsele igienico-sanitare de bază le ușurează puțin viața, ci și pentru că, primind cadoul, vor simți că nu sunt singure și cineva s-a gândit și la ele.

De asemenea, Fundația Zurli oferă toată luna martie alături de psihoterapeuții parteneri ore gratuite de consiliere pentru mamele care au nevoie de acest lucru.

Dacă știți o mamă care are nevoie de suport psihoemoțional, se poate înscrie online, completând formularul disponibil accesând https://forms.gle/MQNYRWRDuAEPpYGdA. (B.L.)

Lasă un comentariu