HANDBAL - Junioarele II de la CSM Tg. Mureș, între cele mai bune 24 de echipe!

Distribuie pe:

Handbalistele junioare II de la CSM Tg. Mureș s-au calificat în grupele Valoare ale Campionatului Național. Fetele antrenate de frații Pop, chiar dacă știau de câteva etape că vor evolua în grupele Valoare, au fost nevoite sa aștepte pentru a fi confirmat matematic acest fapt. Astfel, formația CSM Tg. Mureș s-a calificat printre cele mai bune 24 de echipe din țară, chiar dacă finalul de sezon regulat s-a terminat cu câteva rezultate mai puțin așteptate. Mureșencele au terminat grupa E cu 10 victorii, 2 egaluri și 6 înfrângeri, și au fost repartizate în grupa Valoare 3, alături de formațiile CSM Corona Brașov, CSS Caracal, LPS Slatina, ACS Transilvania Brașov și CS Chimia Rm. Vâlcea. “Dacă am vrut să ne măsurăm forțele cu cele mai bune echipe, asta am primit!”, a afirmat Laurențiu Pop, antrenorul echipei CSM Tg. Mureș. În prima etapă din grupele Valoare, CSM Tg. Mureș primește vizita formației Chimia Rm. Vâlcea, duminică, 24 martie, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor “Simon Ladislau”.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu