Ajutoare de urgență în valoare totală de 1,72 milioane de lei pentru 445 de familii și persoane singure

Distribuie pe:

Guvernul a aprobat, joi, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de 1,72 milioane de lei către 445 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate din 34 de județe, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, preluat de Agerpres.

“O hotărâre de Guvern aprobată astăzi se referă la un ajutor dat către 445 de familii și persoane singure din 34 de județe, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii, de fenomene meteo periculoase ori se află în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot duce la creșterea riscului de excluziune socială. Aceste ajutoare de urgență sunt în valoare totală de 1,72 milioane de lei și au fost identificate în urma unor anchete sociale coordonate de către implementatorul acestei măsuri - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale”, a declarat Constantin, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Lasă un comentariu