Alianța Dreapta Unită și-a anunțat candidatul pentru primăria Reghin

Distribuie pe:

Președintele Forța Dreptei Mureș, Mihai-Dan Farcaș, a anunțat, ieri, că este candidatul desemnat de Alianța Dreapta Unită (ADU) pentru Primăria municipiului Reghin.

“Reghinul este unul dintre centrele urbane din România care are un potențial foarte mare. Acest lucru este dovedit de istoria ilustră a comunității noastre. Însă Reghinul are nevoie de mai mult, are nevoie de o echipă pregătită pentru colaborare, construcție și dezvoltare. Avem nevoie de o echipă ce pontează prezent oricând și oriunde este nevoie. Avem nevoie de un Municipiu sigur și prosper pentru noi și pentru copiii noștri. Avem nevoie de investiții în tehnologiile viitorului, pentru a putea avea un Municipiu în care să ne simțim acasă. Avem nevoie de strategii de dezvoltare a urbei, fără frica de baronii locali, fără intimidare din partea grupurilor de interese, o urbe deschisă și pregătită pentru investitorii ce ne-au ocolit până acum”, a arătat Mihai-Dan Farcaș, într-un comunicat de presă. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu