Pe vremea cand incepea si in Tara Romaneasca sa se infiripe
istoriografia nationala, s-a scris un inceput de cronica, care n-a prea
strabatut public, dar care, prin ideile exprimate in ea si nu mai putin prin
personalitatea autorului ei, constituie una dintre cele mai valoroase
opere literare ale acelui timp. E vorba de "Istoria Tarii Romanesti�, de
stolnicul Constantin Cantacuzino (de pilda, editia relativ recenta din
anul 1997, a editurii Litera din Chisinau). Cultura apusului fiindu-i familiara,
stolnicul Cantacuzino a ajuns, ca si contemporanul sau moldovean Miron
Costin, sa fie nemultumit de lucrarile antecesorilor sai, care incepeau
Istoria Tarii Romanesti de la descalecat. El spune ca istoria Romanilor
incepe cu venirea lui Traian, ca muntenii, moldovenii, ardelenii si
cutovlahii sunt de aceeasi origine, si parerea sa si-o exprima plin de
mandrie, astfel: "Vlahii, cum le zic ei, iar noi, Romanii, sunt adevarati
Romani in credinta si in barbatie� Insa Romani nu inteleg numai acestia
de aici, ci si din Ardeal, care inca si mai numerosi sunt, si Moldovenii si
toti cati intr-alta parte se afla�. El a vazut uneori chiar mai
clar decat Miron Costin, exprimandu-si mai intai parerea
ca dacii n-au pierit in urma razboaielor romanice, ci au
continuat sa existe pe teritoriul Daciei. Mai digresiv insa
decat Costin, el se pierde adesea in amanunte, care ii
dau ocazia sa-si arate neobisnuita-i eruditie, care fac
ca lucrarea lui sa nu apara atat de inchegata si turnata
intr-o forma atat de maiastra ca a celuilalt. El nici nu
ajunge cu povestirea sa decat pana la invazia hunilor in
regiunile locuite de romani.
Nascut pe la mijlocul secolului al XVII-lea, la Targoviste
(dupa unii autori 1639, dupa altii 1640, sau chiar 1650, n.n.),
dintr-un tata � Constantin Cantacuzino (1598-1663), viitorul
postelnic � descendent al imparatului bizantin Ioan
Cantacuzino care in ziua de 26 octombrie, ziua Sfantului
Dumitru, pe campia de langa Didymotika � oras fortificat
de pe coasta traca a Marii Egee �, stralucitul
reprezentant al uneia dintre cele mai nobile si bogate
familii bizantine, a fost proclamat de catre sustinatorii
sai ca imparat al Bizantului, sub numele de Ioan al VI-lea (1341-1354), cu
o mama din neamul Basarabilor � Elena, Elina �, fiica lui Radu Serban.
Stolnicul Cantacuzino era cel mai invatat boier al tarii sale. La 12
martie 1665 incepe studiile la Adrianopol si continua la Constantinopol.
Aici ii are ca profesori pe Dionisie si pe Gherasim Cretanul. Intre 16651669 tine un jurnal, cunoscut sub numele de Carnet de insemnari. In
intervalul de timp cuprins intre anii 1667-1669 studiaza la "Universitas
Artistarum� din Padova, frecventand cursurile de literatura, teologie,
matematica, astronomie si medicina. Concomitent face studii de filozofie,
fizica, latina si greaca, si are prilejul sa lucreze cu profesori vestiti, cum
au fost: Albanio Albanese, Valeriano Bonvicini, Antonio Dall�Acqua.
Carnetul sau de studii, pastrat pana astazi, dovedeste cat interes avea
pentru studiu si pentru cartile de invatatura. Strainii care au trecut prin
Tara Romaneasca au avut cuvinte de mare lauda pentru invatatura lui:
�din copilaria sa a fost dat cu totul invataturii; la limba elineasca era un
mare filosof�; la Roma a invatat limba latineasca� Viata si vremea sa
o petrecea pururi cu dascalii, cu spudeii (primii studenti ai Tarii
Romanesti, care au studiat logica, retorica, fizica, cosmografia, poetica
si teologia, in greaca si latina, n.n.) si cu barbatii procopsiti�, atesta un
document din epoca, iar agentul suedez Hyltien zice: �Sant aici cativa
boieri cuminti si carturari care au vazut lumea�, mai ales un unchi
dupa mama al Domnului, comitele Cantacuzino, un batran cinstit, care
prin studii si calatorii in strainatate a capatat o mare experienta si o
mare dibacie� (dupa Iorga). �Atat de bine stia limba greaca si subtilitatile
teologice ale bisericii ortodoxe, incat Stolnicului i se adresau, ca la
ultima instanta, traducatorii cartilor bisericesti pentru a cere explicarea
unor cuvinte grecesti neobisnuite sau pasagii obscure, sau pentru a
primi dezlegarea unor chestiuni dogmatice delicate� (dupa D.Russo).
Pentru a respecta evolutia cronologica a evenimentelor, fie si macar in
treacat, trebuie spus ca in anul 1670 el s-a casatorit cu Safta Buhus,
nepoata a doamnei Anastasia, sotia voievodului Gheorghe Duca.
Vastele sale cunostinte stiintifice l-au adus in anul 1694 in situatia
fericita de a lucra cu generalul italian Luigi Ferdinando Marsigli, care
date pentru o cercetare intitulata "Danubius pannonicomoesicus�.
Acestuia ii furniza informatii privind originea romana a
romanilor, dar si cu caracter geografic, etnografic si istoric privind situatia
Tarilor Romane. Tot in acest an se deschidea "Academia domneasca�
de la Sf. Sava, institutie universitara de tinuta europeana, in a carei
organizare stolnicul Constantin Cantacuzino a avut un rol deosebit.
Aceasta Universitate bucuresteana a ajuns in scurt timp sa aiba o
reputatie exceptional de buna in spatiul cultural sud-est european.
Dorinta sa de a stii cat mai mult din cat mai multe domenii, l-a impins la
comandarea in anul 1696 a unei copii, in greceste, dupa lucrarea lui
Nicolae Milescu � cu care se afla in corespondenta �, intitulata "Itinerar
de la Tobolsk, capitala Siberiei, pana la frontiera Chinei�. Productia sa
stiintifica continua cu aparitia intre anii 1696-1699 a traducerii in limba
romana a "Povestii de jale si pe scurt asupra nedreptei morti a
preacinstitului Constantin Cantacuzino, marele postelnic al Tarii
Romanesti�, referitoare la tatal sau. Originalul grecesc, imprimat la
Venetia, circula in mediile culturale din Tara Romaneasca.
Traducerea ii este atribuita lui Radu Greceanu. Stolnicul
Constantin Cantacuzino a tiparit in anul 1700 la Venetia
prima harta a Tarii Romanesti, ceea ce constituia un
indiciu al inceperii lucrului din 1706 la cronica neterminata,
"Istoria Tarii Romanesti�.
Doi ani mai tarziu, in 1672, domnitorul Grigore Ghica (domn
al Tarii Romanesti intre anii 1660-1664 si 1672-1673) avea sa
inceapa o prigoana impotriva eminentului om, intemnitandu-l.
Fratele sau, Serban Cantacuzino il aduce la Constantinopol,
de unde, in 1673, din dispozitia Inaltei Porti, Constantin
Cantacuzino este surghiunit, pentru cateva luni in insula Creta.
Va reveni in tara la inceputul domniei lui Gheorghe Duca
(Gheorghe Duca a fost domn al Moldovei de trei ori:
septembrie 1665 - mai 1666; noiembrie 1668 - 10 august
1672; noiembrie 1678 - 25 decembrie 1683 si al Tarii
Romanesti: noiembrie/decembrie 1674 - 29 noiembrie 1678).
Incepand cu 22 ianuarie 1675 primeste de la Gheorghe
Duca dregatoria de mare stolnic, dregatorie pe care o va pastra pana la
30 decembrie 1677. In primavara anului 1675, din dispozitia lui Gheorghe
Duca, Constantin Cantacuzino va face o calatorie la Varsovia incercand
sa mijloceasca incheierea unui tratat de pace intre Turcia si Polonia.
Serban Cantacuzino, ajuns domnitor al tarii in 1678, il investeste pe
Constantin, fratele sau, cu diverse dregatorii. Intre cei doi exista
deosebiri de vederi in ce priveste politica tarii, ceea ce va duce la
racirea relatiilor dintre ei.
Fara sa ceara vreo functie boiereasca insemnata, el ramane sub acesta
boierul cel mai respectat in divan. Dupa Serban, a urmat pe tron nepotul
sau de sora, Constantin Brancoveanu, "care-l stima ca pe un parinte�.
Radu Greceanu scria: �De multe ori si noi am auzit pe Constantin-voda
zicand: cu tata n-am pomenit, de vreme ce am ramas de mic de tata, fara
cat pre dumnealui, tata Constantin, l-am cunoscut parinte in locul
tatane-meu�. Stolnicul Constantin ramase deci sub domnia nepotului
sau, sfetnicul cel mai ascultat al acestuia. E caracteristica pentru
superioritatea lui fata de domn urmatoarea anecdota, citata de Iorga
dupa un act contemporan: "Dupa plecarea generalului Heissler din
Draganesti, Voda trimite un calaras la Constantin, la Braila, cu stirea ca
Heissler a fost la dansul. Si Constantin intreaba indata pe calaras, daca
domnul l-a prins. Raspunzand insa calarasul ca nu, a scuipat in ochii
trimisului zicand: �Vezi ce prost e Voda, cand nu sunt eu acolo��.
Dupa decapitarea lui Brancoveanu si a fiilor sai, urma pe tron Stefan,
fiul stolnicului (1714-1716), a carui sotie, Pauna, era ahtiata si ea de marire
si putere. Dar dupa doi ani, Nicolae Mavrocordat, izbutind sa castige tronul
Munteniei, Cantacuzinestii trebuira sa se refugieze la Constantinopol. Acolo
au fost aruncati in temnita, averile lor vandute la mezat, iar �in noaptea de
sase spre sapte iunie 1716, Stefan Cantacuzino si tatal sau au fost gatuiti in
inchisoarea Bostangi-basa si trupurile lor azvarlite in mare�.
Daca facem o comparatie intre destinul stolnicului Cantacuzino cu cel al
lui Miron Costin, in linii mari, putem conchide ca nu numai cultura sa si
rezultatele stiintifice la care au ajuns ii aseamana, ci si sfarsitul lor tragic.
