Erau odata un baiat si o fata, care se iubeau foarte mult si voiau sa
se casatoreasca. Dar erau amandoi saraci, asa ca au cazut de acord
sa astepte pana ce el va face destui bani, pentru ca sa poata trai
confortabil. Atunci se vor casatori si vor trai fericiti. I-a trebuit
baiatului mult timp sa-i faca, intrucat strangerea banilor este o treaba
tare inceata, iar el dorea, din moment ce o facea, sa adune destul,
pentru a fi cu adevarat fericiti. In cele din urma si-a atins scopul si
s-a intors acasa bogat.
Atunci, s-au intalnit din nou in salonasul saracacios mobilat, unde
se despartisera. Dar nu au stat la fel de aproape ca in trecut. Caci ea
traise singura, atat de mult, incat luase apucaturi de fata batrana si se
simtea foarte enervata ca el ii murdarise covorul cu ghetele pline de
noroi. Iar el, trudise atat de mult pentru a castiga bani, incat devenise
dur si rece, ca insisi banii, si facea eforturi sa se gandeasca la ceva
afectuos, pe care i l-ar putea spune.
Asa ca, pentru un timp, au stat unul de o parte si altul de cealalta
a ornamentului care imita semineul adevarat, amandoi intrebandu-se,
de ce au varsat lacrimi atat de fierbinti, in ziua cand s-au sarutat la
despartire. Asa ca, atunci cand si-au spus din nou "la revedere!�,
s-au simtit usurati.
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures
