Klaus Iohannis, pentru La Repubblica: România este un partener de încredere în UE și NATO, dar și o democrație solidă

Distribuie pe:

România s-a dovedit a fi nu doar un partener de încredere în interiorul Uniunii Europene și al NATO, dar și o democrație cu rădăcini solide, iar obiectivul meu este de a întări și extinde parteneriatele cu SUA, cu UE și cu NATO, precum și de a consolida instituțiile democratice, a declarat președintele ales Klaus Iohannis, într-un interviu pentru cotidianul italian La Repubblica.

„Cred, de asemenea, că în România este tot mai puțin loc pentru practicile trecutului. Am încheiat tranziția democratică și suntem o democrație consolidată, care și-a câștigat locul printre celelalte democrații occidentale. Dacă te uiți la generațiile mai tinere, care au făcut marea diferență la aceste alegeri, ele trăiesc conform principiilor și valorilor democratice și le susțin", a spus Iohannis.

„Ca președinte, voi avea o relație instituțională adecvată și riguroasă cu orice fel de guvern, în termenii descriși de Constituție. Totuși, în termeni mai concreți, cred că avem nevoie de un guvern mai eficient, care să vină cu o viziune pe termen lung, iar politicile de centru-dreapta pot furniza soluțiile de care avem nevoie", a subliniat Iohannis.

Lasă un comentariu