Ceea ce motivează scrierea acestui articol-protest este nu atât emisiunea difuzată pe postul Antena 3, realizată de Adrian Ursu, cu participarea celor doi jurnalişti martori care au filmat acel eveniment, ci în mod deosebit afirmaţia mai mult decât revoltătoare şi incriminantă a avocatului Kincses Elod, conform căreia evenimentele din acel „Martie Negru" s-au constituit într-o „tentativă de Pogrom" a românilor faţă de populaţia etnică minoritară maghiară. Afirmaţie tendenţioasă, făcută de unul dintre cei mai înverşunaţi actori care au scris scenariul acelui trist moment istoric din oraşul de pe Mureş, de care în mod cinic şi iresponsabil vrea să se disculpe, incriminând pe alţii decât a-şi recunoaşte vina şi statutul de vinovat principal, alături de alţi lideri locali şi nu numai. Pe lângă descrierea evenimentelor, arhicunoscute deja de generaţia care a fost martoră la acel eveniment istoric, ca participant direct în zilele de 19 şi 20, adaug câteva observaţii directe în calitatea de cercetător ştiinţific al fostului Centru de Ştiinţe Sociale din localitate, situat în proximitate cu sediul unde se instalase „Statul Major" al liderilor maghiari, într-o încăpere de la subsolul Bibliotecii Academiei Române, cu care eram într-un contact nemijlocit, şi care a devenit în primele zile de după evenimentele din decembrie, focarul instigaţiilor celor mai înverşunaţi lideri maghiari, printre care se situa în mod frecvent avocatul citat, alături de alţi cercetători maghiari şi persoane necunoscute din oraş şi din afară. Am putut observa că starea de efervescenţă emoţională pozitivă - bucuria excesivă care i-a cuprins pe aceştia s-a estompat foarte repede după deznodământul evenimentelor din decembrie, resimţindu-se în rândul acestor complotişti iredentişti şi revizionişti un sentiment de nemulţumire şi frustrare, pe fondul a ceea ce numim psihosociologic disonanţă afectivă, tradusă prin decalajul dintre aşteptări şi ceea ce s-a înfăptuit în raport cu aşteptările evenimentului, care nu erau limitate nici pe departe doar la schimbarea sistemului ceauşist totalitar (totalitarismul fiind resimţit mai mult de etnicii maghiari prin restrângerea unor drepturi şi a autorităţii unor lideri, amplificând frustrările acestora), ci vizau recuperarea Ardealului şi alipirea sa la pretinsa „ţară mamă", în vederea reîntregirii acestei ţări şi a fostului imperiu. De aceea putem spune fără nicio reţinere că pe fondul mişcărilor revendicative continue după Tratatul de la Trianon, germenii acestui eveniment petrecut la Tg.-Mureş s-au regăsit în evenimentele din decembrie, aşa-numita revoluţie fiind declanşată nu de români, oricât am clama acest lucru, ci de un binecunoscut lider maghiar, la Timişoara, lucru deloc întâmplător, totul fiind bine premeditat, asemenea unei cârtiţe care sapă fără a şti unde apare muşuroiul, istoria îşi scrie propriul scenariu, parafrazându-l pe unul dintre cei mai mari politicieni contemporani, omul de taină al mai multor preşedinţi americani, Zbigniew Brzezinski, care într-un recent interviu avertiza asupra pericolului ucrainean pentru unele ţări, printre care se află alături de Polonia şi unele ţări baltice şi România, norii ameninţători venind atât din vest, cât şi din est, edificatoare fiind din acest punct de vedere întâlnirea liderilor celor două ţări - Rusia şi Ungaria, care au devenit prietene într-un scop geopolitic comun, reîntregirea şi reconfigurarea fostelor ţări şi imperii.
În afirmaţiile făcute cu referinţă la tendinţa de dezmembrare a României, mă sprijin atât pe observaţiile directe, ca martor nemijlocit al etapelor pregătitoare, cât mai ales pe ceea ce avea să spună într-un interviu fostul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, când a felicitat România că a salvat, sau mai bine zis a fost salvată de două evenimente mari: războiul civil şi dezmembrarea ţării, ca experiment preconizat ce urma să aibe loc în România, susţinut de aproape toţi vecinii, dar care aşa cum se ştie a fost mutat în alt loc în Kosovo, putând fi reiterat oricând, mai ales în aceste condiţii de recrudescenţă revizionistă şi a mişcărilor naţionaliste, devenite un sindrom şi reflex geopolitic necondiţionat. Ceea ce revoltă orice om de bună-credinţă este sintagma demagogică şi iresponsabilă utilizată de avocatul transfug, acea de pogrom premeditat de către etnicii români, asemenea individului care l-a agresat în mod bestial pe cetăţeanul de etnie română, Mihăilă Cofariu, faţă de care m-am situat la circa 10 m, asistând direct la fapta comisă, strigând în mod revoltător să nu-l omoare că şi el este om!, crezând după acel pulovăr verde spre cachiu că este maghiar, pe care după ce a căzut, l-a lovit în mod bestial în organele genitale, nu doar cu pancarte, rămânând jos pe astfalt, noi toţi cei din tabăra română, aproximativ 1.000 de persoane, faţă de cei peste 10.000 de maghiari, după ce a fost rupt cordonul de poliţişti, am fugit sărind gardul viu din împrejurimea Catedralei din faţa Hotelului Grand. Ruperea cordonului s-a petrecut atunci când a intrat dinspre cofetăria Euforie un camion cu un grup de români (aşa se vehicula) care au fost învăluiţi şi prinşi într-un cerc din care nu au scăpat nebătuţi niciunul. Acesta a fost declicul evenimentului, după acesta fiind escaladat conflictul până la intervenţia blindatelor militare. Ceea ce trebuie menţionat este că sprijinul moral al celor din grupul românilor până la acel moment era în minerii despre care se vehicula zvonul că au sosit la Războieni, precum şi presupusa venire a preşedintelui ţării în urma chemării la Tg.-Mureş, scandându-se lozinca Iliescu nu uita şi Ardealu-i ţara ta!
Aşadar, epicentrul evenimentelor trebuie căutat în etapele pregătitoare evenimentului propriu-zis, Farmacia 28 din cartierul Tudor, cu populaţie preponderent română, cu interdicţia vânzării de medicamente la români, şi mai ales cele de la Liceul „Bolyai Farcas", considerat un adevărat nod gordian prin escaladarea stării tensionate, fapt ce a reclamat venirea unor părinţi ai elevilor din acel liceu din localităţile româneşti situate pe Valea Gurghiului şi a Mureşului superior. De aceea, punctul culminant al etapei premergătoare a fost atins în seara zilei de 19 martie, când a avut loc agresiunea liderilor maghiari refugiaţi în podul sediului UDMR, printre care cel mai afectat a fost scriitorul Suto Andras, care aşa cum se ştie, şi-a pierdut un ochi în acea încăierare.
La substratul motivaţional al conflictului interetnic au mai contibuit şi resentimentele reciproce şi uneori ostile dintre aceste etnii, incompatibile sub raport psihologic şi atitudinal, precum şi discriminarea românilor de aroganţa unor etnici maghiari, autorevendicându-se drept model pentru românii ardeleni, culminând prin momentul istoric încrustat în conştiinţa colectivă prin acel Martie negru, condamnat de istorie şi conştiinţa morală a celor care promovează spiritul toleranţei, adevărului şi înţelegerii.
