De-a lungul şi de-a latul zbuciumatei istorii postdecembriste, aleşii poporului s-au confruntat cu grele şi numeroase probleme, care i-au împiedicat, nu o dată, să ia decizii înţelepte şi de folos ţării: la restaurantul Parlamentului, supa era ba prea fierbinte, ba prea rece, ba prea scumpă, ba prea puţină; plita din bucătărie nu funcţiona în mod corespunzător, aşa că a fost nevoie să se aducă lavă (evident, vulcanică). Acum vreo zece ani, tot deschizând şi închizând uşile Camerelor, senatorii şi deputaţii au constatat că se petrece următorul fenomen ciudat: iarna, aerul rece de afară intră înăuntru, în timp ce aerul cald dinăuntru iese afară. Vara, lucrurile se petrec tocmai pe dos, în sensul că aerul cald de afară intră înăuntru, în vreme ce aerul rece (condiţionat) dinăuntru iese afară. Curată risipă de curent şi de agent termic, plus pericolul de îmbolnăvire. A fost instituită imediat o comisie de specialişti, care a elaborat un studiu de fezabilitate şi, contra sumei de 3.000 de euro (o nimica toată la vremea respectivă), la intrarea în Parlament au fost montate două uşi pe bază de senzori şi celulă fotoelectrică, o instalaţie specială ţesând, peste capetele aleşilor, o perdea de aer nici prea cald, dar nici prea rece, spre a-i izola de viforniţa, respectiv, canicula din exterior.
N-a trecut mult timp şi… altă belea: aleşii au aflat, cu oroare, că îşi desfăşoară activitatea pe un morman de 2.000 de tone de gunoi, adunat, în timp, sub clădirea Parlamentului: grinzi, schele, bucăţi de metal, hârtie, pantofi uzaţi, resturi de mâncare, ce mai, un focar de infecţie peste care tronau, veseli, şobolanii. Pentru manipularea, transportul şi depozitarea acestor munţi de gunoaie a fost cheltuită suma de 1,8 miliarde de lei (vechi). Fiindcă, ce să vezi, din cauza mizeriei acumulate, în subsolul cu pricina îşi ducea veacul şi o ciupercă pe care specialiştii vremii o catalogau drept „îngrozitor de mare, de urâtă şi de periculoasă, cu transmitere la om". Sigur, neeradicată la timp, aceasta s-ar fi putut dezvolta haotic, s-ar fi putut ramifica încât să spargă tavanul subsolului, să-şi scoată capul prin duşumeaua Camerelor reunite şi să se năpustească asupra aleşilor, tocmai când legiferau mai cu spor.
Probleme au tot fost: telefoanele mobile erau prea mici, de ţi se încurcau deştele-n tastatură, canapelele din birourile preşedinţilor de comisii nu erau din piele-piele, ci din piele ecologică, adică tot un fel de vinilin, de te treceau toate năduşelile şezând pe dânsele, scaunele ergonomice scârţâiau, încât nu te puteai roti în jurul propriului ax, mocheta nu era destul de verde, fotoliile nu erau destul de rabatabile etc.
Toate aceste neajunsuri au fost, cât de cât, remediate în timp. A mai rămas unul - mare şi lat, rezolvat şi el, Slavă Domnului, zilele acestea: soneria prin care deputaţii sunt chemaţi la şedinţă în sala de plen va fi înlocuită cu acorduri de muzică simfonică. Dl Mădălin Voicu, pe care numai de lipsă de ureche muzicală nu-l putem acuza, a explicat că ea, soneria, prea „sună a DNA" (brrrr!). Plus că - au fost de acord deputaţii, cu şi fără ureche muzicală - ea seamănă cu clinchetul telefonului cu pâlnie, de pe vremea străbunicii, zbârnâitul acela te zgâria pe creier, îţi provoca un disconfort la nervi şi un stres la inimă, te scotea din sărite, îţi sfâşia timpanele, îţi crea o stare de bâţâială continuă, te aducea în pragul disperării… Poftim de mai legiferează în asemenea condiţii!
Teroarea a luat sfârşit: de acum încolo reprezentanţii poporului îşi vor începe programul de lucru pe muzici line şi armonioase: Fugă în Sol minor, Andante în Fa major pentru orgă mecanică mică, Fugă în Do minor pentru două piane, Allegro în Do major, de Wolfgang Amadeus Mozart, sau Cvintetul clarinet în B minor op. 115, de Johannes Brahms, sau Concertul pentru pian şi orchestră în Do major op. 15, Concert nr.5 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major, de Ludwig Van Beethoven, Toccata şi Fuga în Re minor, de Johann Sebastian Bach etc., în privinţa lui Brahms, deputaţii UDMR putând opta pentru Dansuri ungare.
„Am insistat pe ideea că alarma aia care a fost înainte nu are darul să mobilizeze… Sper să fie un început pentru o nouă eră a Parlamentului", a explicat dl Mădălin Voicu.
Din repertoriul generos al muzicii clasice, mai propunem, pentru sonerie şi pentru mobilizarea legiuitorilor, următoarele piese de neuitat: Cvartet pentru elicoptere, de Karlheinz Stockhausen, Marş funerar pentru o mătuşă bogată, de Lord Berners (mătuşa fiind alta, desigur, decât mătuşa Tamara), Sonatina birocratică, Trei piese în formă de pară şi Preludii flasce pentru un câine, de Erik Satie.
…Da, da, stimaţi alegători, acum că s-a rezolvat şi problema soneriei parlamentare, chiar că intrăm într-o nouă eră! Aleşii vor fi mai motivaţi, mai mobilizaţi, mai prietenoşi, mai calmi, mai melodioşi, mai aproape de popor, mai departe de DNA. Ei vor da legi mai bune şi mai drepte. Decât cu vuvuzeaua dnei Kovesi, mai bine cu fugile, sonatele şi tocatele din Cameră. Allegro, ma non troppo fanatico!
