Parlamentul European a votat pentru limitarea folosirii pungilor subțiri de plastic pe teritoriul Uniunii Europene

Distribuie pe:

Parlamentul European a votat pentru limitarea folosirii pungilor subțiri de plastic pe teritoriul Uniunii Europene, în speranța că măsura va ajuta la reducerea poluării cu plastic a mediului.

Votul a fost anunțat ca un pas important în lupta pentru mediu, dar voci critice spun că fiecare țară ar trebui lăsată să ia astfel de decizii singură și să impună, pe cont propriu, măsurile necesare. Legea votată de PE se aplică pungilor ușoare din plastic, mai subțiri de 0,05 mm, care sunt cel mai des folosite în întreaga Uniune. Acest tip de pungi de plastic nu prea este refolosibil, astfel că ele ajung să polueze râurile, câmpurile, munții, ba chiar oceanele.

Ca urmare a votului Parlamentului European, țările membre UE trebuie să introducă în legislațiile lor această măsură, având la dispoziție două modalități pentru asta: fie să reducă consumul mediu anual de pungi de plastic pe cap de locuitor (la 90, până la finalul anului 2019 și la 40 până la finalul anului 2025), fie să se asigure că astfel de pungi nu vor mai fi înmânate clienților (magazinelor), gratuit, termenul limită pentru această modalitate fiind anul 2018. 

Lasă un comentariu