Guvernul, interesat de reducerea părăsirii timpurii a școlii

Distribuie pe:

În ședința de miercuri, 3 iunie 2015, Guvernul a aprobat Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii, scopul acesteia fiind implementarea, până în anul 2020, a unor mecanisme și măsuri concrete, astfel încât tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care au finalizat cel mult clasa a opta și nu urmează nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională, să fie incluși în forme de învățare continuă.

„Fenomenul de părăsire timpurie a școlii predomină în rândul unor grupuri aflate în situație de risc, cum ar fi tinerii din comunitățile rurale, tinerii provenind din familii cu venituri modeste, romii și alte minorități, precum și elevii care au repetat cel puțin un an sau care au abandonat școala. Părăsirea timpurie a școlii are implicații sociale și economice importante. Tinerii care părăsesc prematur școala sunt predispuși riscului asociat șomajului sau celui de a câștiga mai puțin odată ce găsesc un loc de muncă. Estimările legate de competențele necesare în Europa arată că, în viitor, doar unul din 10 locuri de muncă va putea fi accesat de către o persoană care a părăsit timpuriu școala.

Obiectivul Strategiei este reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii cu șase procente, de la 17,3% în 2013 la 11,3% în 2020, atingând astfel ținta asumată de România în cadrul Strategiei Europa 2020. În 2013, rata de părăsire timpurie a școlii a fost de 17,3%, ceea ce a plasat România pe locul al cincilea în Uniunea Europeană, singurele țări cu o rată mai mare fiind Italia, Portugalia, Spania și Malta", se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului, remis redacției noastre.

Strategia își propune să asigure accesul fiecărui copil la o formă de învățământ sau formare profesională cel puțin până la vârsta de 16 ani și absolvirea clasei a 10-a.

Lasă un comentariu