Fericiţi cei curaţi cu inima!

Distribuie pe:

Şi prin Poezie, s-a spus chiar de Ziua Poeziei, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, putem dezarma iadul; intrând în onoarea, emoţia şi evlavia Cuvântului: În gândirile line, / Dă-ni-l, Doamne, şi astăzi şi mâine! / Ţine-i cumpăna înaltă şi vie, / naşte-i clipa şi creşte-i vecie.

 „Bătălia" pentru spirit, frumuseţe şi Cuvânt e profesiunea de credinţă a Bibliotecii publice reghinene, în expresive manifestări ale idealului cultural, fără de care suntem mai mult ai lutului şi ai nimicniciei. Întru ideal cultural şi mărimea lui Dumnezeu a fost gândit colajul cultural de Ziua Poeziei (s-a invocat fundalul Postului Paştilor) de poeta Sorina Bloj, directoarea instituţiei cărţii reghinene, pledând pentru ordine spirituală lăuntrică, amintind de Eugen Ionescu, cel care numea poezia culminaţia mersului lăuntric, sau de Eminescu, care numea poezia manifestarea sufletului frumos aşezat în potir de aur. Sub semnul mersului lăuntric, al emoţiei, firescului, cordialităţii şi al metaforei urcării muntelui (eliberarea fiinţei din contingent şi ascensiunea ei spre absolut, spre luminişul sfânt) s-au succedat momentele lirice - fiecare dorind să fie o definiţie inedită a poeziei - cu poeţii Reghinului sau din împrejurimi, Ioan Tolpan, Alina Puşcaş, Ioan Bândilă Mărceanu, Maria Crişan, Ioan Baciu, Gheorghina Mariş, Mărioara Popovici, Cătălin Cioba, Felicia Bompa, Dorian Marcoci, pr. Vasile Chiorean, alăturându-li-se poeţi din Târgu-Mureş, Nicolae Băciuţ, Răzvan Ducan, Mircea Dorin Istrate şi Valentin Marica. A fost o Altfel de zi, cu Altfel de cuvinte, dar cu aceeaşi bucurie de a simţi nemărginirea şi inefabilul Cărţii de Poezie.

Rostirea versurilor, din volume sau pagini de manuscris, pe fondul muzical al chitarelor mânuite în cea mai curată lumină a armoniilor de Angela Mărieşiu şi Florin Săsărman, l-au dezvăluit (generic!) pe Poet, „dându-şi mereu sieşi cuvânt", în jocul destinului, cum scria Lucian Blaga, flancat de albe şi negre solstiţii, mare şi singur, dar în acelaşi timp prezent la locul întâlnirilor, unde cititorul (spectatorul!) îi preia din inspiraţie, viziune, mesaj, vis şi jertfă, pentru ca frunţile lumii să nu fie atât de încruntate şi înspre a reverbera slovele cărţii sfinte: Fericiţi cei curaţi cu inima! Nu o dată am trăit la Reghin acoperirea adecvată, în detaliu, a acestor cuvinte, şi atunci când realizam eseurile-radio Om de pădure sunt şi-mi place frunza sau Dreptul la eternitate, şi atunci când prezentam Chitara de argint sau Flori de pe Mureş, festivaluri cu reverb cultural în întreaga ţară, şi atunci când Reghinul îi aducea în actualitate - şi o face în continuare, prin omul frumos în gând şi suflet care este primarul Maria Precup - pe cei care i-au fost spirite învăţate şi catapetesme ale conştiinţelor înalte, Petru Maior, dr. Eugen Nicoară, Alexandru Ceuşianu.

Poeziile de George Coşbuc interpretate cu virtuţi actoriceşti de poeta Sorina Bloj, lansarea volumului Poveşti şi povestiri adevărate de Elena Harja şi expoziţia de pictură a artistei Veress Zsuzsanna au făcut ca poezia să fie simţită şi mai mult la scenă deschisă, aducând acorduri din inefabilul artelor care-i preiau poeziei suflul şi eternitatea.

De Ziua Poeziei, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin am lăsat şi o pagină de manuscris liric, datată 21 martie 2016, mărturie a faptului că omul trecător „pe coaja pământului" e şi cel care rămâne, ca însemn, „pe coaja pământului".

 

Reghin, în acelaşi fulger al frunzei

Heraldică

cu arbori, cu mijiri de îngeri

în zare,

taină cu pâine şi sare,

veac ce a ştiut să vină,

veste

pe care nimic n-o îngână,

ridicare la cer, de-o mie de ori,

fără vină,

culme şi iezer, dumirit pământ

în care linişti se scufundă

sfânt

şi fără sudalmă,

ca-n aşternutul zefirilor din palmă.

Ochiul şi tatăl şi fiul

din echinocţii şi pulberi de zi

mai sunt, mai sunt

tâmplele uimirii de a fi,

răbduriu,

acelaşi devreme şi acelaşi târziu,

pas,

în acelaşi fulger

al frunzei

rămas.

 

În imagine: Florin Săsărman, Veress Zsuzsanna, Nicolae Băciuţ, Valentin Marica, Răzvan Ducan, Elena Harja şi Mircea Dorin Istrate, la Biblioteca „Petru Maior" din Reghin, la Ziua Poeziei.

 

Lasă un comentariu