Comuna Albeşti a alimentat dintotdeauna municipiul Sighişoara cu mână de lucru, dar, din păcate, are şi un trist record: acela de a avea în componenţă, pe lângă satul Boiu, şi satele Jacul Românesc şi Şapartoc.
Ca să ajungi în Jacul Românesc, aflat la doar 10 kilometri de centrul comunei, din cauza drumului impracticabil, ai nevoie să faci un ocol de mai bine de 60 de kilometri, luând drumul spre comuna Bălăuşeri, de la Fântânele. Satul Şapartoc se află la doar 8 kilometri de centrul administrativ, dar, Doamne, ce drum desfundat, ce ogăşii!!! O cale desfundată, cu poduri căzute, şanţuri de scurgere sau drenări nu există, o şerpuire de drum mocirlit, atunci când plouă, unde doar maşinile puternice de teren cu tracţiune dublă şi atelajele trase de cai mai răzbesc.
În acel loc bineplăcut sufletului, cei plecaţi cu ani în urmă din Şapartoc şi-au dorit să se întoarcă spre locurile unde au văzut lumina vieţii, organizând o sărbătoare a satului, ajunsă la a treia ediţie. Iniţiatoare este familia Laurenţiu şi Felicia Stan, căreia i s-au alăturat componenţii grupului folcloric „Doina" Albeşti, şi având sprijin din partea Consiliului Judeţean Mureş, a Primăriei şi Consiliului Local Albeşti, precum şi al unor societăţi comerciale cu dare de mână.
La biserica ortodoxă închinată „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe", preotul Augustin Corfariu a ţinut să accentueze rolul pe care îl are rugăciunea, purtarea de grijă, faptele bune, iubirea de Dumnezeu, iubirea faţă de aproapele tău.
Pe aceste meleaguri, cândva pline de viaţă cu străzi animate, în zilele noastre avem locuitori din mediul rural, dar nu mai avem ţărani, acei iubitori de ogor, care îşi raportau viaţa la pământ şi la Dumnezeu.
Despre sat, despre revitalizarea acestei zone în care nu există dispensar, nu există drum de acces practicabil când ar fi vorba de vreun incendiu sau solicitare SMURD, nu există un cât de mic centru de alimentaţie publică, pentru o pâine sau alt produs necesar traiului de zi cu zi, am stat de vorbă cu Nicolae Şovrea, primarul comunei Albeşti, care ne-a spus: „Din păcate, cele două sătuleţe sunt depopulate, putem număra locuitorii pe degetele de la mâini. Acum 30 de ani, în Şapartoc, era o comunitate puternică, oameni harnici, oameni prietenoşi, calzi, primitori, satul nu era izolat ca acum. Pe atunci nu trebuia să vi să le spui ce să facă, fiecare locuitor îşi avea rostul lui. Se auto-obligau să-şi cureţe la poartă, să măture strada în faţa casei, câmpul era lucrat. Din păcate, lumea satelor a îmbătrânit, tinerii s-au dus spre oraş şi spre alte ţări, ceea ce a creat o ruptură de-a dreptul dramatică în toată osatura fostelor aşezări astăzi tot mai depopulate. Împreună cu noul Consiliu Local o să ne îndreptăm atenţia spre Şapartoc şi Jacul Românesc, pentru că, aşa cum contribuabili sunt obligaţi să-şi plătească datoriile la bugetul local, aşteaptă măcar un cât de cât semn ca răspuns la doleanţele lor, refacerea drumului de acces, un punct alimentar şi un punct sanitar".
Un rol important în rezolvarea problemelor îl are Grupul de Acţiune Locală (GAL), care ar putea să iniţieze proiecte pentru fiecare localitate izolată în parte.
Sunt comune care au ajuns să asfalteze drumuri în pădure sau să fie construite săli de sport sau terenuri de joacă pentru copii şi terenuri fotbal în localităţi cu câţiva locuitori, pe când un drum de acces spre vreun sat marginal, un punct de prim-ajutor medical, de poştă sau transport în comun, un mic punct de aprovizionare cu alimente de strictă necesitate, din păcate, nu ai să vezi. Multe am fi putut scrie pe seama acestui sătuc cu totul altfel, nădăjduind că lucrurile se vor îndrepta.
Deocamdată, ne-am bucurat de o zi însorită, de muzică populară, de cântec şi joc, de multă voie bună, avându-i aproape pe un prieten al comunei Albeşti, Nelu Şopterean, interpreta de cânt de pe Târnave, Doina Pintea, şi Grupul vocal „Doina" Albeşti.
Sperăm ca, într-un timp relativ scurt, să vedem construit spre satul Şapartoc acel drum de acces, care să facă zona atrăgătoare multor tineri dornici de un cu totul alt mod de viaţă, ca o întoarcere necesară spre tradiţie, spre obiceiuri, spre lucrul câmpului fără chimicale, lucruri pământeşti simple, o întoarcere necesară şi degrabă spre morala creştină.
