Unul dintre evenimentele cele mai importante din viața unui scriitor, indiscutabil îl reprezintă lansarea unei cărți cu așteptări și semnificații, este ziua în care stai cu cartea în mână după ce zile, luni, sau ani întregi ai lucrat cu drag și pasiune la ea, și tot ce ai visat se întâmplă, sau nu. E totul acolo, toată viața ta, cuvintele sunt emoții, frazele sau versurile unui poet nu spun o poveste, sunt mărturia vieții tale. Ai trecut prin lume, ai fost, ai existat, uite aici este dovada, în cartea ta. Ai lacrimi în ochi când te gândești că vor fi oameni de vază invitați veniți pentru tine, să te vadă, să te asculte, poate chiar să îți cumpere cartea și să-ți ia un autograf.
Dar, când principalii invitați lipsesc, te ignoră! Prietenul tău, poet la rândul lui, te rănește, te eclipsează total prin cuvinte meșteșugite, prea puține persoane onorabile iubitoare de poezie prezente în sală, alături de câțiva invitați de mâna a doua, aduși de prin Sona, Subpădure și aiurea pentru a nu mai bate vântul prin sală, și ți se mai fură și banii pe cele câteva cărți vândute, acțiunea devine un eșec, rușinos!
Furt de bani în prezența și sub ochii autorului (Sala Centrului social Victoria Târnăveni), iuțeală de mână și nebăgare de seamă, „hocus pocus", circ în toată regula. Cine, Cine! Greu identificabil, într-o degringoladă așa cum a fost această lansare de carte, acțiune de cultură patronată de un preot, profesor, poet și scriitor. Vorba lui Păcală, consătean cu Nastratin Hogea. Este o frumușică înțepătură dată autorului „prețul luptei dintre onoare, dragoste și iubire", artă și răzbunarea prostiei generalizate în cadrul unor acțiuni mai puțin reușite, pentru a i se da valoarea cuvenită.
Sigur că da, acum când corupția și hoția, ocaua mică ne apăsa tot mai tare, e timpul să ne amintim de Păcală, strămoșul jovialului Mitică și al răposatului Bulă, de care suntem mândri cu adevărat și pe care i-am cam uitat, căzuți în admirația unor personaje mai noi și nu mai puțin eficiente în păcăleli, să-i dăm locul pe care-l merită. Pentru că astăzi, ce-i drept, nu mai întâlnești tâlhari în codru, dar îi afli la orice colț de stradă, chiar și la o lansare de carte, ce oameni. Ce vremuri?! E plină țara de tâlhari de tot felul, mulți pungași, poate că bunul Dumnezeu le va da cândva și acestora judecători adevărați. Odinioară românii își spuneau năzdrăvăniile lui Păcală, pentru a prinde puțină inimă în cazna lor cu viața, cu proștii și cu ticăloșii, termeni în care trebuie să ne întrebăm: noi în aceste vremuri ce rol jucăm, de Păcală sau de ticăloși?
Față de toate acestea, nu slujim realității făcându-ne că nu vedem. Trebuie să punem degetul pe rană atunci când e nevoie. Nu există principiu în numele căruia să ascunzi adevărul sau să mistifici realitatea, oricât de dură și de neconvenabilă ar fi. Poți critica sau chiar pedepsi cu iubire. O face Dumnezeu și ne îndeamnă și pe noi în același sens (cf de pildă 10,34 37). Când este datoria față de Hristos nu-i prietenie sau rudenie să o anuleze, să o suspende, „scandal" și „nebunie" e crucea, dar toate se cer după ea în cer și pe pământ. Nu e datoria unui credincios să denunțe și să încerce să îndrepte relele din jurul lui? Vizavi de societate și de biserică?! La acest nivel nu avem puterea să ascundem nimic, nu putem minți, nu putem înțelege greșit și nu putem schimba ceea ce deja s-a întâmplat. Ești supărat, dar poate n-a fost chiar atât de rău, altădată s-ar putea să fie și mai rău!
