Am inventariat cuvintele ce le-aş putea folosi pentru a dăltui profilul memoriei unui împătimit al Patriei Române. Chiar dacă, cu tot cu sinonime, ele depăşesc suta, tot nu au cum să cuprindă arderea vie a acestui Măreţ Om, croit prin destin să-şi apere Identitatea Neamului în taina limbii gândite pe care o mângâia atât de duios bădica Grigore Vieru. Întâlnirile cu acest Clocot continuu, la Congresul Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia sau la Uniunea Scriitorilor din Basarabia, din ultimii zece ani, mi-au marcat definitiv viaţa, înţelegând prin aceasta o definire irevocabilă a atitudinii pe care trebuie să o urmeze un Unionist cu o desăvârşită arhitectură intelectuală. Oratoria sa impecabilă îşi găsea calea către sufletele audienţei, pentru că era sinceră, devoratoare de adevăr, suferindă de neîmplinirile vremelnice, şi exprima Credinţa sa de granit în cauza Neamului Românesc din Basarabia.
Cuvintele de laudă sunt menite pentru cei care au nevoie de ele, dar mai ales pentru cei care le folosesc pentru a le fi lor de folos. Ion Ungureanu s-a zbârlit la laudele unora, aşa cum s-a încrâncenat la hulirile altora. Pentru că a fost mereu conştient de menirea sa şi era săpat în Sine, neînduplecat şi de neatins. Pe chipul lui de o alură maestuoasă, dar dramatică, se vedea cicatricea izbirilor antiromâneşti.
Cu puţin timp înainte de a-şi începe Marea Călătorie, l-am vizitat la patul ultimei aşteptări, din dragoste frăţească. „Ce bine că vă văd, domnule general! Tocmai mă întrebam, în somnul meu, cui va rămâne povara neîmplinirilor noastre. Cui? Nici nu ştiţi ce bine mi-aţi făcut că aţi venit. Aş fi vrut să-l văd pe Victor". Adică pe alt mare patriot român, Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale Române, şi el în mare suferinţă. Chiar şi când îşi făcea lucid inventarul existenţei, fiinţa lui era conectată organic şi mental cu Ţara căreia i s-a dedicat ca un Apostol nemărginit de nicio ideologie, de nicio prejudecată...
Se spune că nimeni nu este de neînlocuit. Aşa şi este. Pentru că zicerea face trimitere la locul fizic. Locul se ocupă. Dar golul lăsat de spirit nu poate fi umplut niciodată. Spiritele Măreţe ale acestui Neam se preling din existenţa noastră, trist şi discret. Şi fiecare Ieşit din scenă îşi trage pentru ultima dată propria cortină, fără regrete... Ion Ungureanu s-a dus la Marea Întâlnire cu Titanii Neamului, scrâşnind din dinţi!
