Semnalăm… Semnalăm… O şansă pentru un loc de muncă în străinătate

Distribuie pe:

I.S. este un prosper om de afaceri din municipiul Târnăveni, un economist înţelept care a reuşit să se descurce în capitalismul sălbatic din România, calculând cu atenţie fiecare leu investit. Zilele trecute, la un ceas de taină, mi-a mărturisit: „Pentru mine şi pentru alţi întreprinzători, la ora actuală cea mai dificilă problemă o reprezintă lipsa forţei de muncă cât de cât calificată. Angajăm tineri absolvenţi de liceu, se străduiesc să fure meserie de la un angajat mai în vârstă, şi acela pensionar, iar în momentul în care se descurcă cât de cât, îşi face bagajele şi pleacă în Italia, Germania, Anglia…"

Am întreprins investigaţii la o serie de societăţi comerciale şi am constatat că situaţia este identică. Mai mult, am întâlnit micro întreprinderi care s-au autorizat la Autoritatea Naţională pentru Calificări în ideea să organizeze cursuri de calificare de scurtă durată cu sprijinul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Absolvenţii acestor cursuri, în urma unor examene, primesc un certificat de calificare, cu avizul Ministerului Muncii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale, diplome valoroase, recunoscute în ţările Uniunii Europene. Acest document le permite românilor să-şi găsească mai uşor un loc de muncă în străinătate.

Poate cea mai serioasă criză din economia României în viitorii ani o va reprezenta lipsa de pe piaţa muncii a forţei de muncă calificată, fenomen ce va aduce după sine şi o criză a pensiilor.

 

 

Lasă un comentariu