Pe o filă de carte („La taclale cu Dumnezeu") , alături de un poem („Grădinar în Rai") care „i-a căzut cu tronc", citindu-l în fața unei săli arhipline, la Blaj, dar promițând că-l va învăța pe dinafară și-l va spune așa cum rostește el poezia, în dialogurile lui la TV, Florin Piersic, cu gingășia sa de a unge la suflet, mi-a binecuvântat și scrisul meu:
„Dragule,
Ce descoperire!
Știam că ai un frate care este un medic excepțional, dar tu ești și mai grozav cu poezia ce face parte din ființa ta.
Te admir, te felicit și te iubesc fără... final.
Al tău azi, mâine și cine știe până când,
Florin Piersic, 2017, 13 mai Blaj".
Îi spusesem cu o seară înainte la o cină „În vie" (un local de nota zece, aproape de Blaj) poeme din repertoriul său și pe care, nu arareori le spun și eu, la întâlniri cu cititorii, dar îi spusesem și poeme proprii. „Să-mi scrii Grădinar în Rai pe o hârtie, să o citesc mâine la spectacol", mi-a spus Florin Piersic. Nu i-am scris poemul, ci i-am dat cartea în care e inclus acesta, cu o dedicație: „Am stat La taclale cu Dumnezeu și Dumnezeu mi-a spus: „Vezi că vine Florin Piersic la Blaj, să-i dai cartea ta!»"
De-acolo-ncolo, totul a fost ca într-un basm, care începe cu „A fost odată ca niciodată..."
