Un nou preot la Criș

Distribuie pe:

De ziua celor doi sfinți Petru și Pavel, satul Criș, aparținător de comuna Daneș, s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare: locuitorii și-au așteptat noul preot, părintele Adrian Bogdan, învestit la biserica ortodoxă a acestei așezări, după plecarea părintelui Marius Moldovan și numirea acestuia la parohia din Daneș, unde, până mai ieri, purtător de grijă a fost părintele Vichente Dăngulea - recent ieșit la pensie. La poarta de intrare a bisericii ortodoxe din Criș, cuvântul de bun venit a fost rostit de primarul Nicole Mosora și de dna Maria Diaconu, fosta directoare a școlii din Criș.

La acest moment emoționant au fost prezenți, de asemenea, viceprimarul Ioan Dorin Burnete, părintele Ioan, preotul Marius Moldovan, cât și Ovidiu Dan - protopopul Sighișoarei, alăturându-se credincioși din această parohie, care l-au întâmpinat pe noul preot, urându-i sănătate și păstorire spornică cât mai îndelungată. Părintele protopop Ovidiu Dan, în cuvântul de întâmpinare adresat noului preot, l-a asigurat de tot sprijinul necesar în munca dăruită aproapelui.

Lasă un comentariu