„Pe pământ pace, între oameni bunăvoire"!

Distribuie pe:

Pentru români, Praznicul Împărătesc al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos - Crăciunul, reprezintă cea mai veche sărbătoare, un prilej de bucurie în toate familiile creștine. Sus, în cer, cetele îngerești cântă „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca II,14).

La plinirea vremii Fiul lui Dumnezeu este trimis în lume să refacă firea creată și aceasta prin întrupare", ca lumea să aibă viață din belșug" (Ioan X,10).

De peste două mii de ani mesajul mesianic este nesocotit, n-au fost ani fără războaie, fără conflicte între oameni. Nașterea Domnului, indiferent în ce colț al planetei este prăznuită, trebuie să ne aducă pace și liniște în suflete. La noi, politicienii tulbură liniștea dintre cetățeni. Hotărârile parlamentarilor, numai pace nu aduc!

Județul Mureș, considerat un județ multietnic, multicultural, unde viețuiesc în armonie mai multe naționalități, de confesiuni diferite, poate fi considerat un etalon de bunăvoire. Bucuria Nașterii după trup a Mântuitorului este vestită în toate casele de români, maghiari, sași și rromi, prin versul colindelor. Să nu lăsăm politicienilor libertatea de a tulbura bunăvoirea dintre toți cetățenii mureșeni.

Fie ca acest Praznic Împărătesc să ne aducă viață din belșug în familii, la locurile de muncă, în societate. Să nu-i uităm pe cei singuri, bolnavi, vârstnici din căminele de bătrâni, fii și fiice risipiți prin lume. Crăciun fericit frați mureșeni, și nu uitați să fiți mai buni de sărbători!

Lasă un comentariu