Unii (mai) ştiu să-şi apere „nevoile şi neamul" pe la Înaltele Porţi…

Distribuie pe:

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a apărat joi, în faţa Comisiei Europene, reformele Varşoviei pe tema legilor justiţiei şi a avertizat că valul de presiuni şi critici din partea blocului comunitar ar putea avea un efect nedorit, scrie euronews.com, care citează sursa Reuters.

Morawiecki s-a întâlnit cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, aceasta fiind cea mai recentă întrevedere la nivel înalt dintre Varşovia şi Bruxelles, din ultimele luni, care vizează soluţionarea disputelor privind preocupările UE faţă de statul de drept din Polonia.

Reformele justiţiei propuse de guvernul polonez conservator au fost criticate de către reprezentanţii societăţii civile, organizaţii internaţionale, Uniunea Europeană şi partidele din opoziţie din Polonia, în sensul că odată cu implementarea lor, guvernul va avea mai multă putere de control asupra instanţelor, dar şeful Executivului i-a explicat lui Juncker că reforma justiţiei este necesară pentru a creşte eficienţa şi pentru a-i înlătura pe judecătorii „care au fost implicaţi în activităţi dezonorante" în timpul perioadei comuniste din Polonia, precizează sursa citată.

Totodată, premierul polonez a avertizat statele occidentale să nu mai facă presiuni asupra Varşoviei pe această temă, pentru că asta va duce la „consolidarea sentimentelor anti-europene, tot mai evidente în ultimii ani".

„Acest lucru poate duce la creşterea forţelor politice populiste, care încearcă să se desfiinţeze sau să slăbească… Uniunea Europeană", se arată în documentul prezentat de guvernul polonez. O purtătoare de cuvânt a spus că UE a primit acest document, iar dialogul va continua.

Poziţia tranşantă a premierului de la Varşovia survine într-un context european nu tocmai prielnic pentru ţara sa: anul trecut, Comisia Europeană a propus adoptarea unei decizii de activare a art. 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar.

Or, în documentul prezentat joi, de Morawiecki, se susţine, apăsat, că activarea art. 7 nu este justificată, aşa că, deocamdată, premierul câştigă timp, prin redeschiderea dialogului cu Bruxelles-ul, în situaţia în care Polonia este în contradicţie cu UE şi în chestiuni privind politicile de migraţie şi de mediu, iar Uniunea se lansează în negocieri dificile privind următorul buget pe termen lung, unele ţări membre solicitând reducerea „ofertelor generoase" către ţări care „nu respectă valorile de bază" ale UE.

 

Lasă un comentariu