FĂRĂ FACEBOOK, SUNTEM MAI FERICIȚI!

Distribuie pe:

Aceasta este concluzia unui studiu realizat recent de cercetătorii de la două Universități americane de prestigiu, Stanford și New York, care susțin că nu doar că există viață fără Facebook, dar calitatea acesteia devine chiar mai bună după o pauză de la controversata rețea socială.

“Pentru studiul nostru, am recrutat 2.488 de oameni care foloseau Facebook, în medie, o oră pe zi. Am împărțit eșantionul în două grupuri: un grup a folosit Facebook în continuare, fără nicio schimbare, iar celălalt grup de oameni nu a mai intrat pe Facebook timp de o lună.

Participanții care au renunțat vreme de o lună la Facebook au raportat, în timp real, cum se simt. Inițial, aceștia au spus că se simt singuri, însă sentimentul dominant la finalul perioadei de studiu a fost fericirea.

Studiul a mai scos în evidență și alte modificări de comportament, care au contribuit la sentimentul de fericire.

În primul rând, cei care au luat pauză de la Facebook timp de o lună nu au compensat prin folosirea altor rețele sociale, ci din contră, au intrat mai puțin și pe alte rețele, precum Twitter sau Instagram.

În al doilea rând, conștientizând starea de bine creată și observându-și mai clar propriul comportament, subiecții au intrat pe Facebook mai puțin după încheierea studiului.

Timpul lăsat liber prin pauza de la Facebook a fost folosit de participanți pentru alte activități, precum socializarea în mediul real cu rudele și prietenii sau uitatul la televizor (mai puțin Facebook, mai mult Netflix).

În general, studiul a arătat că mai puțin timp petrecut pe Facebook înseamnă mai puțin timp petrecut citind știrile, ceea ce poate duce la o altă concluzie interesantă, dar indirectă, legată de cauzalitatea dintre știri și fericire”, afirmă cercetătorii americani, citați de descopera.ro.

Lasă un comentariu