VIZITAREA BOLNAVILOR - SUSPENDATĂ LA MAI MULTE SECȚII ALE SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ

Distribuie pe:

Managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gârbovan (citat de punctul.ro) informează că, din cauza epidemiei de gripă, a fost suspendată vizitarea bolnavilor la secții cu potențial sau risc infecțios din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș - Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie și Boli Infecțioase.

“La Secțiile de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie am suspendat cu totul vizitarea bolnavilor, ca și în secțiile de Pediatrie și de curând și în cele de Boli Infecțioase. Triajul bolnavilor se face conform ordonanțelor în vigoare, în așa fel încât specialiștii noștri pot face diferența între gripă și o viroză oarecare. Noi avem clinicile de Pneumologie și Boli Infecțioase, ca și Clinica de Medicală, unde pot fi triați și tratați acești bolnavi, prin terapeutica specifică fiecărei îmbolnăviri”, a declarat Gârbovan.

Privind vaccinarea, managerul SCJ Mureș arată că aceasta trebuie făcută în perioada când ești sănătos, pentru că “abia după 2 săptămâni de la acel moment devenim imuni la virușii respectivi”. El a precizat că pot apărea și reacții adverse, de aceea se impune un consult prealabil.

În ce privește temperaturile ridicate din ultima perioadă, în care, calendaristic, este de iarnă, dr. Gârbovan a precizat că alternanța de temperaturi poate crește rata îmbolnăvirilor, mai menționează sursa citată.

La nivel național, numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 82, potrivit ultimei informări (ieri, 5 februarie) a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Ultimele trei persoane care au murit și în cazul cărora s-a confirmat virusul gripal de tip A aveau condiții medicale preexistente și nu erau vaccinate antigripal. Este vorba despre două femei - una în vârstă de 83 de ani din județul Prahova și alta din județul Giurgiu - și de un băiețel de doi ani din județul Covasna, informează agerpres.ro.

Foto: Spitalul Clinic Județean Mureș - Obstretrică Ginecologie

Lasă un comentariu