Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din județul Alba, sat ce poartă-n nume “sunetele lacrimei”. Copilaria sa a stat, după cum el însuși mărturisește, “sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, autodefinindu-se “mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de 4 ani.
Clasele primare le face la Sebeș, după care urmează cursurile liceului “Andrei Șaguna” din Brașov. După studiile de Teologie de la Sibiu, Lucian Blaga urmează cursurile Universității din Viena (1917-1920), unde studiază Filozofia și susține și doctoratul.
Reîntors în Romania reîntregită, este redactor la revistele “Cultura” din Cluj și “Banatul” din Lugoj.
În 1926 intră în diplomație, ocupând posturi la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna, Viena și Lisabona.
În 1939 este profesor de Filozofia culturii la Universitatea din Cluj. Din 1948 lucrează la Institutul de Istorie al Academiei Române, filiala Cluj. Se stinge din viață la 6 mai 1961 și este înmormântat în satul natal, Lancrăm.
Opera:
Volume de versuri: “Poemele luminii” (1916); “Pașii profetului” (1921); “În marea trecere” (1924); “Lauda somnului” (1929); “La cumpăna apelor” (1933); “La curțile dorului” (1938); “Poezii” (ediție definitivă, 1942); “Nebănuitele trepte” (1943); “Poezii” (1962).
Teatru: “Zamolxe” (1921); “Tulburarea apelor” (1923); “Daria”, “Fapta” și “Învierea” (1925); “Meșterul Manole” (1927); “Cruciada copiilor” (1930); “Avram Iancu” (1934); “Arca lui Noe” (1944); “Anton Pann” (1965).
Filozofie. Eseistică. Aforisme. Memorialistică: “Filozofia stilului” (1924); “Cunoașterea luciferică” (1933); “Spațiul mioritic” (1936); “Geneza și sensul culturii” (1937); “Trilogia cunoașterii” (1943); “Trilogia culturii” (1944); “Trilogia valorilor” (1946); “Pietre pentru templul meu” (1919); “Hronicul și cântecul vârstelor” (1945).
Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viață?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul:
“Să fie lumină!”
O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipa:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume și soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine știe?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
