MUGUR ISĂRESCU, GUVERNATORUL BNR: ECONOMIA ROMÂNIEI S-A DEZVOLTAT, DAR “NU E CAZUL SĂ APĂSĂM PE ACCELERAȚIE”

Distribuie pe:

Economia României s-a dezvoltat cel mai rapid după anul 2000, dar avem o înclinație să apăsăm cam tare pe accelerație, să nu fim prudenți și apare derapajul care înseamnă divergență, a declarat, ieri, într-o conferință de specialitate, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR).

“Suntem acum, la sfârșitul anului, în al nouălea an de creștere economică. Este o performanță și aceasta este categoric în conflict cu bătălia mediatică. Avem ape învolburate și competiția electorală... O să spuneți, bun, Statele Unite este în al 11-lea an de creștere economică, dar noi trăim în Europa. Chiar după nouă ani de creștere neîntreruptă, întrebarea care se pune este: economia românească e mai competitivă, mai concurențială acum, suntem pe un drum bun? Și aici încep nuanțele și, uneori, și diferențele... Ceea ce cred eu că trebuie să facem este să ne canalizăm toate eforturile pentru o creștere economică sustenabilă bazată pe competitivitate sporită. Aici, categoric, avem multe lucruri de făcut. (...) Termenul sustenabil trebuie să capete un conținut adevărat. Ne batem toți pentru convergență, să ne apropiem de zona euro, de Europa Occidentală. Când ne grăbim spre convergență nu trebuie să uităm, însă, divergența. Cam asta ar fi esența creșterii sustenabile. Este adevărat că ne-am dezvoltat cel mai rapid după anul 2000, dar avem o înclinație să apăsăm cam tare pe accelerație, să nu fim prudenți, iar derapajul înseamnă divergență. În ceea ce privește convergența reală, am făcut pașii cei mai rapizi, după anul 2000. Văd că nu ne place să vedem această realitate. Ne plac lucrurile nete, colorate, tușate”, a spus Isărescu.

În viziunea guvernatorului BNR, concurența și competitivitatea sunt două concepte care trebuie să fie elemente complementare, deoarece pot aduce efecte benefice pentru economie și societate. Acesta a adăugat că multe dintre rezultatele economice bune înregistrate de România au fost catalizate, după anul 2000, de calitatea de membru al Uniunii Europene, și deși o țintă este intrarea în zona euro, “nu este cazul să ne grăbim”: “Eu sper că multe alte progrese necesare vor fi catalizate de efortul de a intra în zona euro, chiar dacă nu ne grăbim. Și nu este cazul să ne grăbim... Uitați ce fac ungurii, polonezii, care chiar contestă apartenența la zona euro deschis, care spun că euro a fost eroare strategică”, a punctat oficialul BNR.

Lasă un comentariu