ESTE PUSĂ ÎN PERICOL SUPLIMENTAR ȘI NEDREPT SĂNĂTATEA ROMÂNILOR. NU SUNTEM DE ACORD CU DECIZIA PRIVIND ELIBERAREA SPITALELOR!

Distribuie pe:

Partidul Mișcarea Populară solicită Guvernului României regândirea ordinului ministrului de Interne, Marcel Vela, de a elibera toate spitalele prin suspendarea internărilor pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești care nu reprezintă urgență, prin suspendarea consultațiilor programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private, dar și prin externarea forțată a tuturor pacienților care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

În opinia PMP, ordinul ministrului de Interne are un caracter mult prea general și poate conduce la pierderea nejustificată de vieți omenești. Din dorința de a arăta că sunt luate măsuri tranșante în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, poate fi pusă în pericol sănătatea a zeci de mii sau chiar sute de mii de români.

PMP solicită să existe proceduri clare referitoare la tratamentele medicale din spitale, în această perioadă. Pacienții care au parte de tratamente pentru boli cronice trebuie să fie lăsați pe listele pentru intervenții. Categoriile principale: pacienții cu afecțiuni oncologice, cei care au nevoie de dializă sau tratamente cu interferon, dar și diabeticii. De asemenea, sunt unele investigații medicale care pot releva urgențe medicale care nu vor fi descoperite, ca urmare a opririi lor.

“Este absurd să-i spui unui pacient bolnav de cancer că nu-și mai poate face tratamentul cu citostatice, din cauza faptului că nu reprezintă o urgență. Sunt aproape 500.000 de persoane în România care suferă de afecțiuni oncologice, peste 800.000 de români au diabet, 14.000 de români sunt dependenți de dializă. Trebuie să ne gândim la toți bolnavii României și să luăm decizii mult mai clare”, a declarat președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.

De asemenea, Partidul Mișcarea Populară consideră că măsura va avea efect invers protejării dreptului la sănătate, garantat de Constituția României. Vom ajunge în situația în care toate spitalele private și toate ambulatoriile se vor închide odată cu intrarea în vigoare a ordinului ministrului de Interne. Or, ideea principală ar fi ca aceste unități spitalicești să fie păstrate în priză și către acestea să fie orientate tocmai celelalte cazuri medicale care nu prezintă urgență.

“Decizia ministrului de Interne pare contraproductivă: se reduce, de fapt, capacitatea sistemului de sănătate din România, fie el public sau privat, într-un moment în care avem nevoie de toți doctorii pe baricade”, a concluzionat Eugen Tomac.

Lasă un comentariu