Bogăția este o piedică în calea mântuirii. Pentru agonisirea, sporirea și păstrarea ei, omul este împins la o mulțime de păcate: lăcomie, furt, nedreptate, zgârcenie. Averea pricinuiește apoi multe griji și tulburări. Rari de tot sunt cei ce știu să folosească averea pentru înnobilarea sufletului lor și pentru ajutorarea aproapelui. Mântuitorul spune: “Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu”. (Matei 19,24). De aceea Mântuitorul sfătuiește pe cei ce doresc să ajungă mai repede la desăvârșire să se despartă de avere și să trăiască în sărăcie. Aceasta a spus-o Mântuitorul tânărului bogat, care venise să întrebe ce bine să facă spre a avea viața veșnică. Când Mântuitor i-a răspuns că trebuie să păzească poruncile legii, acela a spus că le-a păzit pe toate din tinerețe. Atunci Mântuitorului i-a zis: “Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer, după aceea vino și urmează-mi (Matei 19,21). Reiese limpede de aici că împlinirea poruncilor este de ajuns pentru mântuire, dar că sărăcia de bunăvoie, creștinul o poate ridica la scara desăvârșirii. Sărăcia de bunăvoie nu înseamnă lene, ci înlăturarea lăcomiei de avere. Împlinirea acestui scop îndulcește lupta pentru existență și face mulți oameni să capete mijloace de trai, primind din cele dăruite de cei ce se leapădă de averi.
