NATURA UNUI “MULȚUMESC”

Distribuie pe:

Aceasta este denumirea campaniei inițiată și susținută de “Shopping City Târgu-Mureș”, aflăm din comunicatul de presă al acestui puternic centru comercial târgumureșean. Iată că se gândesc și ei nu numai la calculele profiturilor, ci și la problemele cu care se confruntă omenirea, de mulți ani încoace: poluarea. Conform datelor transmise, în fiecare an ajung în apele de pe întreaga planetă peste două milioane de tone de flacoane de material plastic. În caz că se menține acest ritm, în anul 2050, în apele de pe planetă, va fi mai mult material plastic decât piscicol. Se înțelege, prin asta, că se va pescui, cu preponderență, mai mult material plasic decât pești, dar, spre regretul nostru, materialul plastic nu este comestibil, deci, nehrănitor. Se arată în continuare că în mediul urban, 9 din 10 persoane respiră un aer care nu se încadrează în normele impuse la nivel mondial. Ce înseamnă asta? Expunerea sistematică la factorii poluanți și riscul îmbolnăvirilor grave, atât în cazul oamenilor, cât și al regnului animal și vegetal. Se arată, în continuare, că fiecare tonă de hârtie reciclată poate salva 17 copaci, 1.100 litri de ulei, 3 metri cubi de spațiu de depozitare, 4.000 kilowați de energie și 26.400 litri de apă. Sunt date care ne pun pe gânduri, pentru a lua mai în serios această problematică ce privește direct viața terestră, în viitor, de a regândi și a reformula noi reguli și obiceiuri în societate, atât la domiciliu, cât și la locul de muncă. Shopping City, prin acest program, a stabilit unele măsuri menite să diminueze risipa și poluarea, astfel că a dezvoltat o rampă pentru colectarea selectivă a deșeurilor, compartimentată în containere separate, pentru hârtie, material plastic, metal, lemn, sticlă, deșeu menajer. Această inițiativă se adresează atât personalului complexului comercial, cât și clienților săi. Dar este mai puțin probabil ca o persoană, care, conștientă fiind, își selectează acasă aceste deșeuri, pentru ca, mai apoi, să meargă cu ele la cumpărături, pentru a le depozita acolo. Această inițiativă trebuie impusă începând de la asociațiile de proprietari, la instituții, în toate sectoarele de unde pot rezulta deșeuri.

Lasă un comentariu