PESTE 20 DE COPII AU PRIMIT BICICLETE, PRINTR-UN PROIECT INIȚIAT DE PREOTUL DIN RÂPA DE JOS

Distribuie pe:

Printr-un proiect inițiat de preotul ortodox din satul Râpa de Jos, Dacian Oprea, 25 de copii din localitate și din împrejurimi au primit biciclete, considerate de multe familii din zonă ca fiind un lux pe care nu și l-ar fi putut permite niciodată.

“În 2017, am venit în această parohie, doar că atunci nu am reușit să fructific acest proiect. La doi ani, am reușit să îl realizez. Este un proiect pe care l-am visat noaptea, parcă am fost inspirat de cineva să fac acest lucru pentru copii. E o zonă unde copiii sunt mai simpli, muncesc în agricultură, se trezesc dimineața, merg la școală, își fac temele între muncile câmpului. Vedeam pe stradă că avea un copil bicicletă și vreo 5-6 copii fugeau după el. Așa l-am început, văzându-i pe ei dornici de a avea biciclete. Până acum, sunt în jur de 25 de biciclete, în mai bine de doi ani. Într-adevăr, am foarte mulți prieteni și cu ajutorul lor, am reușit să fac acest lucru și prin rețelele de socializare. Am pus mereu poze cu ceea ce fac, iar oamenii mă sună și se autoinvită în a face fapte bune. Un om aduce încă doi, alți doi aduc încă patru și așa am reușit. Sunt biciclete care au aparținut copiilor lor, pe care nu le mai foloseau sau le țineau în garaj. Toate sunt foarte bune, multe erau noi”, a declarat preotul Dacian Oprea.

Preotul a simțit din plin bucuria și recunoștința copiilor și a rămas impresionat de cazul unei fetițe, dintr-un sat vecin, care a dormit cu bicicleta lângă pat, după ce i s-a îndeplinit această dorință.

“Ca orice copil, s-au bucurat foarte mult. M-a impresionat o fetiță care mi-a scris, e din satul vecin, a văzut ceea ce fac la Râpa. Vorbind la școală cu colegii ei, mi-a scris: Părinte, nu îmi dați și mie o bicicletă, fiindcă nu am?

M-am interesat de fetița respectivă și am aflat că nu are mamă, stă doar cu tatăl, acum vreo doi ani i-a luat foc și casa și e mai necăjită. I-am dus o bicicletă. A dormit două-trei nopți cu bicicleta în cameră, lângă pat, așa de mult a iubit-o. M-a sunat tatăl ei să îmi spună. Asta e menirea unui preot și a unui om, să ajutăm. Sunt o fire foarte miloasă și aș da orice, și în acest fapt dăruiesc atâtea lucruri. Depinde și din ce familie provii, eu vin dintr-o familie de preoți și i-am văzut pe ai mei dăruind tot timpul, de mic am fost învățat să fiu bun, să ajut”, a subliniat Dacian Oprea.

El a mărturisit că prima sa bicicletă a avut-o la vârsta de 14 ani și își amintește mereu ce bucurie de nedescris a simțit atunci când a primit-o.

“Aveam 14 ani când am avut prima bicicletă, tata a mers la un unchi de-al nostru în Germania, să își aducă o mașină, și m-a întrebat ce să îmi aducă. Am cerut o bicicletă mai performantă și mi-a adus. Când s-a întors, nu m-am uitat la mașină, m-a interesat doar bicicleta și știu cât de bucuros am fost. Și acum am bicicletă și îmi place foarte mult mersul cu bicicleta. Aici, la Râpa, unii copii merg la școală cu bicicleta, a fost o perioadă în care microbuzul școlii era stricat și unii mergeau cu bicicleta. Le spun mereu enoriașilor la biserică, acesta este motto-ul meu, să fim mai buni și să ne ajutăm mai mult unii pe alții. Le spun să fie buni și să se ajute. Acest proiect l-am început de doi ani și sper să îl duc cât mai mult înainte. Am încercat pe sat, încerc să îl dezvolt pe comună, pe județ și chiar mai departe, fiindcă mulți copii sunt mai necăjiți și sunt dornici să aibă o bicicletă”, a mai spus preotul Dacian Oprea. (sursa și foto -agerpres.ro)

 

Lasă un comentariu