DE ZIUA AVIAȚIEI, AVIOANELE VOR ZBURA... LA SOL!

Distribuie pe:

Survolul aerian la evenimentele care au loc azi, 20 iulie - Ziua Aviației și ceremonia dedicată încheierii misiunii militarilor români în Afganistan - au fost anulate prin ordin al ministrului Apărării.

„Partea de survol aerian la evenimentele de la ambele acțiuni care urmau să aibă loc - atât la Ziua Aviației Române în 20 iulie, cât și de la ceremonia de la Arcul de Triumf din 21 iulie, care este generată de încheierea misiunii în Afganistan - au fost anulate din ordinul ministrului Apărării Naționale, deci ceremoniile se vor ține fără zborul aparatelor de zbor", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu, citat de agențiile de presă.

Decizia vine în urma incidentului în care a fost implicat, joia trecută, un elicopter american, care a raportat o defecțiune tehnică și a fost nevoit să aterizeze de urgență în zona Charles de Gaulle din Capitală. (I.S.)

Lasă un comentariu