PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL MUREȘ SALUTĂ DECIZIA GUVERNULUI DE A-I AJUTA PE ROMÂNI SĂ DEPĂȘEASCĂ ACEASTĂ PERIOADĂ DIFICILĂ

Distribuie pe:

Partidul Național Liberal Mureș salută decizia Guvernului României de a adopta o serie de acte normative care îi ajută pe români să depășească perioada dificilă cauzată de pandemia Covid-19 și creșterile de prețuri înregistrate la nivel internațional.

În ședința de ieri, Guvernul a adoptat o schemă de compensare pentru facturile la energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 (1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022).

Astfel, Guvernul intervine de partea românilor și va compensa facturile pentru clienții casnici. Reducerea apare direct pe factură, iar consumatorii nu vor fi nevoiți să se prezinte la o instituție publică cu acte sau dovezi pentru a beneficia de reducere.

“Guvernul dovedește că are capacitatea de a-i proteja pe români în fața unui val de scumpiri care este prezent nu doar în România, ci și la nivelul altor țări mult mai dezvoltate. Suntem întrebați de ce nu optăm pentru plafonarea prețului la producător. Această variantă nu intră în discuție. Nu a făcut-o nicio țară și nu sunt semnale că va adopta cineva această variantă. Și asta pentru că plafonarea prețului la producător înseamnă excluderea investițiilor sau întârzierea acestora”, a declarat președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre.

Tot în ședința de ieri, Guvernul a decis creșterea salariului minim brut cu 11%. Începând cu 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut va crește de la 2.300 de lei la 2.550 lei lunar. În valoare netă, salariul va crește cu 10%, respectiv cu 138 de lei.

Alte măsuri adoptate ieri fac referire la implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România și activarea Mecanismului de protecție civilă al UE în vederea achiziționării medicamentului Tocilizumab, folosit în tratarea cazurilor de COVID-19.

Alături de aceste măsuri, s-a mai stabilit punerea în aplicare a plății pensiei de urmaș, a ajutorului de deces și a sprijinului acordat familiilor cadrelor medicale care și-au pierdut viața în efortul de combatere a COVID-19, iar pacienții cu forme ușoare ale coronavirusului vor putea primi gratuit tratament la recomandarea medicului infecționist din spital, pentru a fi administrat la domiciliu.

BIROUL DE PRESĂ PNL MUREȘ

Lasă un comentariu