Acolo unde Târnava Mare și Târnava Mică se apropie una de cealaltă în albiile lor nămoloase, ca să se împreune, în unghiul format de împreunarea lor, se află așezat orășelul românesc, care, de mai bine de un veac și jumătate, este un centru însemnat de lumină, de unde s-au răspândit necontenit raze binefăcătoare de cultură în întreg poporul românesc (Foaia poporului nr. 20, 10/22 mai1898, p.20, număr dedicat Marii Adunării din 3/15 Mai 1848. Ovid Densușianu publică poezia ,,Pe Câmpul Libertăței”).
După Adunarea Națională de la Blaj, când românilor li s-a promis egala îndreptățire cu celelalte naționalități din Ardeal și Țara Ungurească, totala libertate națională și bisericească - N-au trecut nici 12 ani - spunea Vasile Stoica (Vasile Stoica, Suferințele din Ardeal, ediția a IV-a, Ed.Vicovia, 2014, 114-117) și românii s-au trezit în dualismul Austro-Ungar din 1867, compromis negociat de împăratul austriac Francisc Iosif I și contele Tisza Kalmán, care va deveni, în 1875, ministru-president, care, întrebat despre drepturile românilor a răspuns: ,,Câte la noi/ Și la voi dăm/ Numai ceva mai lăsăm”. În perioada dualismului austro-ungar, autoritățile ungare vor duce o politică de maghiarizare, sperând să “înfunde glasul adevărului” prin prigonirea revistelor românești.
În 10 februarie 1908, va fi chemată în proces revista ,,Libertatea” de la Orăștie. Redactorul ei, Iuliu Ioanovici, primește 18 luni pușcărie ordinară, motivul fiind ,,agitație de presă” și atentat împotriva statului maghiar. În 1904, acest redactor va pătimi pentru publicarea poeziei ,,Roata de la Bălgrad” (Libertatea, Orăștie, 1908, nr.47, 8/21 nov, p.4; și la Gelu Neamțu, Avram Iancu, Mit, Realitate, Simbol, Cluj, 2012, p.161-162). În 1908, în paginile acestei reviste, publică ,,Fărădelegea de la Blaj” (Libertatea, Orăștie, 1908, nr.47, 8/21 nov, p.4; și la Gelu Neamțu, Avram Iancu, Mit, Realitate, Simbol, Cluj, 2012, p.161-162), plângerea lui Ioan Mihu Ciufudeanu din Blaj, în care acesta descrie cum s-a dinamitat monumente naționale: ,,Piatra Libertății” și ,,Crucea lui Iancu” în noaptea de 16/17noiembrie 1908.
“Dle Redactor! Fac cunoscut și cititorilor ai Foii D-voastre următoarea fărădelege săvârșită în Blaj, care a umplut de adâncă durere inimile tuturor din pacinicul orășel. Luni noaptea spre marți (16/17 nov.), pe la orele 1 din noaptea, niște răufăcători și dușmani a tot ce e românesc, drept și sfânt, au aruncat în aer cu dinamită Peatra de pe “Câmpul Libertății”, ce se afla din sus de Blaj. Mișeii necunocuți până acum, nu s-au mulțumit numai cu aceea, ci au aruncat - tot cu dinamită - și Crucea ce să afla deasupra Viilor metropolitane și a Blajului. Nu este român, care să nu fi auzit sau cetit despre “Câmpul Libertății” de pe marginea Târnavei, lângă Blaj, și de piatra aceea istorică, de care e legată o aducere aminte atât de scumpă sufletelor noastre. E îndeobște cunoscută Marea Adunare Națională din 1848, la 3/15 Mai, ținută pe Câmpul larg și frumos de lângă Blaj, care a și fost botezat de la această dată: “Câmpul Libertății”, căci ruperea lanțurilor iobăgiei și intrarea în libertate de om, a hotărât-o această Adunare, în frunte cu cei doi mari arhierei români Șuluțiu <Ioan Lemeny n.ns.> și <Andrei> Șaguna. Au luat la ea, parte 40 mii de români din toate unghiurile țării. E cunoscut apoi și scopul pentru care s-a pus această piatră, care astă noapte a fost aruncată în aer cu dinamită, de mâni păcătoase. Despre asta să ne mirăm și nu tare, căci orbia, și patima și ura șovinismului, tâlcuie totul, - dar nu are margini mirarea noastră, că oare ce a îndemnat pe acei indivizi fără Dumnezeu, ca să nimicească și sfânta Cruce de deasupra viilor, pe care nimic nu era altceva, decât întipărit chipul Domnului nostru Isus Christos, și ceva inscripții vechi, cu litere chirile, cari aminteau anul în care s-a pus acea cruce. Ne doare această fărădelege cu atât mai vârtos, cu cât știm, că aceste monumente vechi istorice nu au putut greși nimănui, prin urmare ne întrebăm cu toată mirarea: oare ce a îndemnat pe acei indivizi fără de lege și Dumnezeu, să arunce aceste monumente în aer? Ne doare pierderea sfintei cruci, că ea era un semn al vremurilor vechi, că era frumoasă, înaltă ca de 3 metri și 1/2 și veche ca de 300 de ani. Cercetările pentru aflarea făptuitorului curg așa cum curg... fără grabă mare. Și din întâmplarea asta se vede tot mai mult, că Blajul, istoricul orășel, e rău văzut în ochii unor oameni cu suflete bolnave, stricate. Să nu uite însă făptuitorii mișei de la Blaj că umplând cu dinamită - trezesc gânduri rele și în capurile pacnicilor români! Că cine dă azi cu dinamită după Piatra cutare istorică românească și după crucea românească, ca mâne va da după alte așezăminte scumpe românești, apoi după bărbați români cari sunt monumente vii ai românismului! Iar de-o fi să învățăm, a da unii după alții în ascuns, sub vălul coperitor al nopții, cu dinamite: să nu uite rău-pilduitorii de la Blaj, că nu noi, mulțimea cea mare de români va trebui să avem mai mare teamă de asta. I[oan] Mihu Ciufudeanu.
Procesul cel mai nou: Piatra Libertății și Crucea lui Iancu (în Ziarul “Libertatea”, Orăștie 1909, 24 octombrie/6 noiembrie , p.2): Pe ziua de 27 octombrie a fost pusă la Cluj pertractarea excepțiilor date de dl Ioan Mihu – Ciufudeanu din Blaj contra punerii d-sale sub acuza, pentru corespondența scrisă nr. 47 din 1908 al “Libertății” despre mișelia unor derbedei cari au pus dinamita sub “Piatra Libertății” de la Blaj și sub “Crucea lui Iancu”. Pe acuzat l-a apărat la pertractare dl adv[ocat] Dr. Cassiu Maniu din Cluj <fratele lui Iuliu Maniu>. Dl Dr. Maniu a făcut luător aminte senatul de acuză al tribunalului, că acuza aci n-are nici cel mai șubred temelia, că în toată corespondența nu e nicăieri vorbă de maghiarii. Cum poate fi dară ațâțare contra unei națiuni, care nici nu e pomenită în foaie? A apărut dl. Dr. Maniu bine, și temeinic. Aș! Mazere pe părete! A recunoscut și senatul că nu e vorbă de maghiari, dar să vorbește că asta e fapta “șovinismului”. Și așadară va fi pedepsit nu pentru ce a scris (cum cere legea), ci pentru ce poate că s-a gândit. Senatul a respins recursul Dlui Mihu și l-a pus sub acuză. Și peste câteva zile i-a și trimis citație, că pe 12 November o să se înfățișeze înaintea curții cu jurați din Cluj, că atunci va fi pertractat procesul. Vom avea dar o nouă osândă sigură. Că nu e destul că ne-a pus dinamită sub acele monumente scumpe sufletelor noastre, ne vor mai deschide și gura temniței pentru cel ce a cutezat să nu laude pe mișeii ce le-au azvârlit cu dinamită în văzduh. Pertractarea va fi foarte interesantă (Ioan Mihu își va ispăși pedeapsa în temnița din Seghedin).
Împotriva acestui sacrilegiu din noaptea de 16/17 noiembrie 1908, se va auzi în Parlamentul de la Budapesta glasul unui deputat român, pe nume Iuliu Maniu, care, în 10 decembrie 1908, va face o aspră interpelare ministrului justiției Anton Günther (Tribuna, 1908, nr. 264 din 10 decembrie, p. 6 , și în nr. 265,267).
ELENA MIHU
