Pe vremuri, în satul românesc, seara, gospodinele fământau aluatul din făină de grâu cernută, apoi îl lăsau la dospit cu plămădeală până dimineața, când se aprindea focul în cuptorul de pâine. Până să se modernizeze satul, în fiecare gospodărie exista un asemenea cuptor. Treptat, obiceiul de a face pâine de casă a dispărut, iar cuptoarele au fost demolate sau abandonate. Chiar și în satele izolate, acestă îndeletnicire a început să dispară. Astăzi, sătenii își procură pâinea cea de toate zilele de la butic, adusă gata feliată și ambalată în pungă de naylon. Până și prescura pentru Sfânta Liturghie de la Biserică se aduce de la brutăria din oraș, iar în loc de chistolnic se presează o formă pătrată cu o mașinărie. Rar, foarte rar, mai întâlnești o femeie, obligatoriu văduvă și în vârstă, să pregătească o prescură, un parastas în cuptor sau în ler. Pâinea coaptă în casă, din făina de grâu măcinată la moară pe piatră, se păstra o săptămână și mai mult, învelită într-o păstură din cânepă și bumbac țesută la războiul de țesut, nelipsit din fiecare gospodărie. Pâinea adusă cu o dubă, de regulă, de culare albă, chiar dacă este proaspătă și feliată, se păstrează doar două, trei zile.
Anul acesta, la noi în județ a fost o producție record la grâul de toamnă, peste 5.400 kg la ha, pe total județ peste 11,5 mii de tone. Drept urmare, arendașii de terenuri agricole au acordat proprietarilor de terenuri 1.000 kg după un hectar de teren sau echivalentul în bani, cu 80 de bani kilogramul. Cu toată produția record de grâu, la ora actuală, prețul unui kilogram de grâu a ajuns la 1,10 lei, prognozat pentru lunile de iarnă la 1,40 -1,50 lei kilogramul.
Ce fac proprietarii de terenuri sau urmașii lor cu cantitățile însemnate de grâu? Mai ales că efectivele de animale au scăzut de când cu moda virusurilor la porci și păsări, iar în centrele de comună, supermarkenturile și-au deschis filiale de unde se poate procura carne, ouă, produse lactate, majoritatea lor din import. Soluția ar fi să-ți procuri pâinea în casă sau cei din mediul rural pot preda grâul la anumite brutării, care le eliberează bonuri și își pot ridica pâinea zilnic. Să macini grâul și să faci făina nula, nu mai prea ai unde. Morile tradiționale din Band, Bahnea, Mica, Ungheni, Satu Nou, Cristești, Nima Râciului, Agrișteu etc. etc. s-au închis, nu mai macină. Mai funcționează doar moara din Sânpaul și moara din Corunca. Singura moară din județ unde se mai macină grâul pe piatră este cea din Sânpaul, unde ec. Marian Viorel, administratorul morii, cu cinci angajați, abia reușește să facă față comenzilor din toată țara. Făina obținută aici prin măcinatul la piatră de cobalt este de o calitate deosebită de grâu sau secară, fiind recomandă și pentru obținerea unui sortiment de pâine dietetic. Tot la moara din Sânpaul se macină porumb pentru făină de mămăligă.
L-am întrebat pe Marian Viorel cum de nu a renunțat la morărit, într-o vreme când industria alimetară din domeniul panificației s-a modernizat, iar gospodarii din satul românesc, îmbătrânit peste măsură, nu mai fac pâine în casă, iar tinerii stabiliți la oraș au uitat de această îndeletnicire.
,,Cred că am rămas printre puținii morari de meserie din județ. Adevărul e că îmi place această ocupație. După ce am absolvit școala profesională de morari din Sibiu, m-am angajat la MOPAN Târgu-Mureș. Între timp am absolvit Facultatea de Stiințe Economice și m-am privatizat în domeniul în care eram pregătit și fac ce-mi place. Îmi fac meseria cu plăcere și mă bucur când sunt căutat din județele vecine, fiindcă macin pentru toată lumea, chiar și pentru persoane fizice, nu numai pentru societăți comerciale.
Restricțiile impuse de pandemie privind accesul în unitățile de alimentație publică pot fi rezolvate printr-o redescoperire a tradițiilor alimentare și perfectarea aprovizionării, mai ales în mediul rural, prin procurarea alimentelor mult mai sănătoase de cât cele din comerț, din gospodăria cetățenilor. Mai demult, toamna, la culesul viilor, țăranii noștri sacrificau un berbec, o oaie, apoi, de Crăciun, până și cel mai sărac om din sat tăia un porc, așa, ca să audă vecinii guițatul, când se înjunghia. Nemaivorbind că, în fiecare duminică, carnea de galiță nu lipsea de pe masă. În post, silvoizul, cartofii și fasolea erau mâncăruri preferate. Un păhărel de țuică curată înainte de masă era un medicament, iar vinul de casă cu damf de busuioc în cerul gurii ne făcea viața mai frumoasă și mai sănătoasă. În caz de beteșug, în fiecare centru de comună exista un medic, o asistentă, un sanitar. Dispensarele medicale care deserveau mai multe sate aveau în dotare un cal cu șaretă. Salvarea și internarea în spital intervenea numai în cazuri grave. În situația că apărea într-o localiate o boală infecțioasă, veneau cei de la Sanepid, se făceau anchete medicale și se intervenea cu soluții preventive. Acum s-a îmbolnăvit românul, unguru sau țiganul de gripă, imediat este internat la spital, apoi ținut în carantină. Au fost foarte multe cazuri când bolnavul intră pe picioarele lui în spital și, după o perioadă scurtă, este scos în sicriu. În cel mai fericit caz, îl prinde o bacterie, un microb sau un virus rezistent în spital, fiindcă spitalele noastre sunt vechi, cu pereți infectați. Nimeni nu contestă binefacerile modernizării, poate acum, când lumea s-a speriat de atâtea boli și neputințe omenești, a sosit momentul să ne întoarcem la o alimentație tradițională sănătoasă, la asistența sanitară competentă și la școala de altădată, când dascălul era dascăl, respectat și apreciat de părinții copiilor.
VASILE BOTA
