Primarul municipiului Târgu Mureș, mesaj video cu referire la problema deșeurilor

Distribuie pe:

Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, a postat pe pagina sa de Facebook, marți după-amiază, un mesaj video prin care aduce clarificări cu privire la sesizările cetățenilor asupra problemelor colectării gunoiului. “Deși nu primăria a semnat contractul, facem tot ce ne stă în putință pentru a păstra orașul curat cu mijloacele de care dispunem. Primim multe sesizări cu privire la colectarea gunoiului și la curățenia străzilor”, a precizat Soós Zoltán.

Mai jos redăm transcrierea mesajului video publicat de edilul târgumureșean.

“În ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor menajere: începând de ieri, există un nou furnizor de servicii, compania Brantner. Din ianuarie s-a testat colectarea selectivă în clădirile rezidențiale, iar acum s-a extins și la cartiere. Introducerea sistemului, care și-a dovedit deja eficiența în Cluj-Napoca și în alte orașe mari, a fost, fără îndoială, dificilă. De asemenea, trebuie remarcat faptul că firma nu a fost contractată de noi, ci de un consorțiu format din mai multe localități. Prin urmare, nu avem nicio influență directă, dar facem tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că lucrurile decurg fără probleme.

Brantner este responsabil pentru curățarea orașului de gunoaie și pentru funcționarea eficientă a colectării selective a deșeurilor pe raza orașului.

În acest scop, compania a lansat un serviciu de dispecerat telefonic, unde pot fi raportate orice reclamații legate de gunoi. Vă rugăm să sunați la numărul de telefon 0365-991 în cazul în care observați nereguli.

Ne aflăm într-o perioadă de tranziție care poate dura câteva săptămâni. Vă mulțumim pentru înțelegere”.

În paralel, Primăria Târgu Mureș promovează programul colectării selective, stabilit de către operatorul de salubritate și care a început luni, 7 noiembrie. Orașul este împărțit în trei zone: Zona Centrală (Aleea Carpați, Libertății, Cornișa, Budai Nagy Antal), Zona 1 (Cartierul și zona Mureșeni, Dâmbul Pietros, Belvedere, Viile Dealului Mic, Rovinari) și Zona 2: Cartier Unirii, Podeni, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu. Graficul lunar de transport al deșeurilor colectate selectiv (pe zile și tipuri de deșeuri) se poate consulta pe pagina de internet a Primăriei Târgu Mureș. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu