Copiii din Daneș pot numi “acasă” școala renovată de un ONG cultural

Distribuie pe:

Acum, copiii care învață la Școala Gimnazială “Cornel Regman” din Daneș pot numi “acasă” școala recent renovată de către Asociația BookLand, partenerii săi și autoritățile locale.

Asociația a transmis, ieri, un comunicat de presă redacției noastre în care se arată că prin programul asociației de “Renovare școli în mediul rural”, sub motto-ul “Împreună CONSTRUIM oameni, în 2020-2022”, 67 de școli din satele României au devenit locuri în care peste 15.000 de copii merg cu plăcere să învețe. “BookLand a reușit acest lucru fără granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994), dar și motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice. Astfel se vede puterea și determinarea mediului de afaceri privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient în ceea ce privește cheltuielile”, se arată în comunicat.

Revenind la școala din județul nostru, renovată din inițiativa asociației, în comunicat se arată că “transformarea Școlii Gimnaziale “Cornel Regman” a fost posibilă în principal datorită Primăriei Daneș, care a contribuit la renovarea acestei școli prin acoperirea integrală a costurilor de manoperă. Autorității locale i s-au alăturat companii care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație: Sykes România (Partenerul principal în renovarea acestei școli), Cesarom, Sanotechnik, Instal Impex, Porta Doors, Lotus Impex, Decathlon, Policolor, Sipex Company, Turbo-Trans, Masterplast, Atip Design, Misavan, Marvicon. Asociația BookLand le mulțumește și partenerilor loiali care susțin necondiționat întregul demers educațional: Unicredit Consumer Financing, Leroy Merlin România, Titan Machinery România, Turbomecanica, Arkema, Profi, Viva Credit, Rehau România, Arcomedia”.

“Sunt directorul acestei școli din anul 2013 și am încercat mereu să aduc în școală starea de bine pentru elevii noștri. Dacă elevii se simt bine la școală și vin cu plăcere, munca noastră este mai ușoară. Școala este pentru copil a doua casă, este locul unde își petrece o mare parte a zilei și, așa cum acasă, ne dorim să avem cele mai bune condiții, și la școală ne dorim pentru elevii noștri condiții cât mai bune! Uneori visele devin realitate, iar la noi în școală au devenit realitate datorită Asociației BookLand. Acum, copiii știu că la școală se pot bucura de un loc primitor, curat și călduros. Dacă pentru fiecare vis ar exista cineva ca BookLand, nu ar mai fi vise neîndeplinite, școli fără condiții, copii nemulțumiți... Iar școala ar putea fi numită acasă!” - Minodora Răileanu, Director Școala Gimnazială “Cornel Regman” din Daneș.

“Dacă marele Cornel Regman ar mai fi fost în viață azi, credem că i-ar fi plăcut și lui ce-am realizat ÎMPREUNĂ cu comunitatea lui dragă! Școala arată acum impecabil, atât la interior, cât și la exterior. În luna octombrie am început șantierul: am reparat și tencuit soclul școlii, apoi am trecut la rașchetat și lăcuit nouă săli de clasă, căci nu puteam să nu-i dăm o șansă parchetului din lemn masiv… acum arată ca nou! Iar la final, am trecut la holul și toaleta școlii. La suprafață se văd gresia și faianța nouă, obiectele și accesoriile sanitare noi, însă s-a intervenit și asupra instalației (țevi, coturi, mufe, robineți etc.) și pereților. Ne-a plăcut remarca doamnei învățătoare Medeșan: «Toaleta zici că-i de hotel!». Am dotat sălile de clasă cu mobilier nou, iar sala de sport, cu care se mândreau și înainte de sosirea noastră, a primit și ea cadou un set de articole sportive cu care elevii să-și accesorizeze orele de educație fizică.” - Mădălina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociația BookLand.

De 12 ani, BookLand contribuie la sublinierea importanței educației și dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care facilitează tinerilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand care le oferă un mix echilibrat de activități educaționale și distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea și Dotarea școlilor, inițiativă care acordă copiilor defavorizați din mediul rural o șansă reală la o educație de calitate.

Toți cei care le împărtășesc viziunea se pot alătura demersului Asociației BookLand completând Formularul 230, donând 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu