Dieta poate contribui la prevenirea dezvoltării tumorilor

Distribuie pe:

Dieta poate contribui, cu ajutorul microflorei intestinale, la prevenirea dezvoltării tumorilor, a descoperit în urma unui studiu o echipă de oameni de știință din China, transmite agenția Xinhua.

Studiul, publicat săptămâna trecută în jurnalul științific Nature Metabolism, a constatat că restricția calorică ar putea proteja împotriva unui tip de formațiune tumorală printr-un mecanism dependent de microflora intestinală, în cazul șoarecilor de sex feminin.

Oamenii de știință de la Universitatea Fudan au descoperit în cadrul experimentului realizat pe rozătoare că restricția calorică stimulează populația unei specii de bacterie probiotică numită Bifidobacterium bifidum (B. bifidum). Ulterior, prin îmbogățirea acestei bacterii, dezvoltarea tumorii este inhibată în mod semnificativ.

De asemenea, s-a constatat că administrarea acestor bacterii este suficientă pentru efectul antitumoral al restricției calorice în cazul șoarecilor cu deficit de microfloră intestinală.

Potrivit studiului B, bifidum mediază efectul antitumoral indus de restricția calorică prin producerea de acetat și depinde, de asemenea, de acumularea de celule imunitare în micromediul tumoral.

Aceste rezultate demonstrează că o restricție calorică poate modula compoziția intestinală și oferă o potențială nouă strategie pentru tratamentul oncologic, au precizat cercetătorii. (Agerpres)

Lasă un comentariu