A MAI RĂMAS CEVA DE DEVORAT PE FUNDUL „SACULUI"?


Categorie: Editorial
|
15-02-2018
Nr: 30
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Este vorba de avuția acestui popor, compusă din tot ceea ce ne-a oferit natura, cu solul și subsolul ei, dar și din truda și sudoarea, mai ales a ultimelor generații care au fost destul de consistente prin aportul lor la dezvoltarea țării. Răspunzând la întrebarea din titlu, noi suntem de părere că, într-adevăr, a mai rămas ceva pe fundul sacului, din moment ce găștile formate după decembrie 1989 nu mai prididesc cu înghesuiala lor la poarta guvernării, luând-o cu asalt, folosind orice mijloace pentru a ajunge în jilțurile înalte ale puterii care, după obiceiul casei, le conferă posibilitatea de a pune cât mai repede și cât mai multă vreme mâna pe pâinea și cuțitul împărțirii acestei avuții. Și trebuie să-i înțelegem pe politicienii noștri de azi, care au dovedit cu vârf și îndesat că n-au nici mamă, nici tată, nici țară , nici popor, că nu le este deloc ușor să facă praf și pulbere, să despartă cu „ „pikamerele" lor otrăvite, în mii și mii de bucăți, mai mari și mai mici, după pofta lor, monolitul economic, de dinainte de 1989, atât de puternic și de diversificat, moștenit, pentru a-și adjudeca fiecare, partea leului, după principiul junglei, lăsând în urma lor doar rugină și moloz. Și pentru că „vițelul" a fost gras și îndestulat, la festin i-au poftit pe cei de teapa lor, chiar și de peste graniță, uitând de nevoile tocmai a acelora care au creat această bogăție.

Apelând la statistici am arătat în editorialul trecut (joi, 1 februarie 2018), că în decursul a 155 de ani de la formarea României, perioada de azi (1989 - 2017), se caracterizează prin cea mai mare viteză de rotație a guvernelor la putere (1,8 ani, față de media generală, de 2,3 ani). Excepție a făcut doar intervalul 1914-1946, marcat de evenimente cruciale: două războaie mondiale 1914-1918; 1940-1945, realizarea Marii Uniri (1918) și consolidarea statului național unitar, instaurarea regimului comunist etc., când șederea unui prim - ministru la putere a fost în medie de 1,4 ani.

Comparând vremurile de atunci, cu cele de acum, ne întrebăm pe bună dreptate care sunt motivele pentru care ai noștri, cei de azi, se rotesc atât de des la putere, fac roi în jurul prăzii, în vreme ce ciclul electoral le dă posibilitatea să stea acolo patru ani, perioadă în care ar avea suficient timp să-și pună în valoare proiectele și să-și dovedească buna lor credință, spre binele poporului. Mai mult decât atât, constatăm că în ultima vreme, nu opoziția este cea care răstoarnă guvernele, ci schimbarea vine din interiorul aceluiași așa-zis partid, care-și devorează cu o cruzime nemaivăzută, decât pe vremea fanarioților, propriii prim-miniștri, iar schimbarea lor la 6 luni (vezi guvernul Grindeanu și guvernul Tudose), cu guvernul Dăncilă, demonstrează că, altele, decât marile evenimente cruciale, sunt motivele care-i determină să procedeze astfel.

Așadar, în lipsa unei agende serioase sau grave de lucru, gen războaie ( Doamne ferește), sau alte atacuri iminente, iar la opus, dezvoltarea țării și prosperitatea națiunii, cum a fost cazul înaintașilor noștri, guvernanții de azi, plictisiți de tăierea frunzelor la câini, s-au pus serios pe decimarea edificiului național sub toate aspectele. Economic, politic, social, moral, educațional etc., depreciindu-i toate valorile perene, dar și vitalitatea, încât astăzi România a devenit o jalnică arătare în concertul națiunilor europene, în ciuda potențialului material și uman de care dispune. Și, cu atât mai mult cu cât traversăm un sezon de pace prelungit, poate cel mai lung din istoria omenirii, este vorba de la cel de-Al Doilea Război Mondial, guvernanții noștri ar fi avut liniștea necesară să facă din România postcomunistă, o adevărată Grădină a Maicii Domnului. În plus, printr-o strategie inteligentă, am fi putut aduce la sânul Patriei-Mame, și Basarabia, care de 27 de ani este „liberă de contract" și pe care cu un dram de diplomație o puteam adjudeca fără prea mult tam-tam, așa cum au procedat nemții. În felul acesta ne-am fi putut prezenta cu fruntea sus la bilanțul Centenarului, care din păcate, nu va fi un prilej de prea mare bucurie, dacă socotim ce-am fost, ce am fi putut fi, și ce-am ajuns.

Am ajuns rău de tot, nu numai materialicește, în sensul că suntem cea mai săracă țară a Europei, dar și moralicește, dacă avem în vedere cum ne raportăm la noi înșine, la relațiile dintre indivizi, dintre indivizi și societate, dintre instituțiile statului, dintre stat și indivizi. Lucrurile s-au depreciat într-atât, încât ele par a fi scăpate de sub control, din moment ce începem să vorbim, la nivel înalt de fapte incredibile săvârșite de unele instituții ale statului, de existența unui stat paralel care ne dirijează din culise, născut, dacă ar fi adevărat și nu o închipuire, la umbra celui pe care Puterea îl reprezintă, întrebându-ne, pe bună dreptate, unde au fost reprezentanții acesteia, și ce au făcut ei, cu ce s-au ocupat câtă vreme mugurii acestui „paralel" au devenit un voinic sadea, din cauza căruia toate ne merg pe de-a-ndoaselea?

Vă spunem noi unde au fost și unde continuă să fie. La marea și criminala împărțeală, care a debutat odată cu cacealmaua privatizării și care nu se mai termină, pentru că, parcă ar mai fi rămas ceva de îngurgitat, din ceea ce a fost odată România robustă în opulența ei. Când existau de toate și îndeajuns, ca rod al trudei unui popor harnic și priceput. Iar dacă bucatele de la masa directă s-au cam împuținat, corupția este metoda ideală prin care se asigură redistribuirea acestora, prin care se mai poate ciupi ceva. De aceea, se încearcă cu disperare eliminarea vechilor restricții și înscrierea acestei „manevre" în limitele firescului, a

Subscrisa DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET MUREȘ, cu sediul în Târgu- Mureș, str. Victor Babeș nr. 11, reprezentată prin dna Rus Iuliana, în calitate de director executiv, prin prezenta vă comunicăm punctul de vedere referitor la divergențele existente cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș cu privire la spațiile ocupate, unde își desfășoară în prezent activitatea.

Având în vedere refuzurile nejustificate ale Inspectoratului Școlar Județean Mureș de a încheia un contract de închiriere pentru un număr de 39 de camere, o sală de conferință, în care își desfășoară activitatea Inspectoratul Școlar Județean Mureș, și întrucât începând cu luna decembrie 2017 refuză să achite contravaloarea facturilor pentru utilități, am emis o notificare de a elibera rezonabilului, pentru ca baronii locali să se poată descurca „ onorabil" și la ei acasă, scutindu-i pe cei din vârful piramidei de nevoia unor concesii, de slujbe grase prin ministere, la nivel central.

Și așa îmbulzeala este prea mare pe la București, prin ministere și prin alte instituții centrale. De altfel, tot pe baza principiului accesului la resurse a fost constituită întreaga guvernare, postdecembristă, guvernele social-democraților fiind cele mai stufoase: 28 de ministere pe vremea lui Petre Roman, 30 de ministere pe vremea lui Adrian Năstase și 28, acum pe vremea lui Dragnea. Aceasta, în timp ce Germania are 15 ministere, la 80 de milioane de locuitori, Franța-17, Polonia-22, la o populație dublă, Cehia-16, iar Ungaria, 10 ministere. De ce atâtea ministere și de ce atâția deputați? Pentru că serviciile aduse trebuie răsplătite, iar obrazul subțire, cu cheltuială se ține. Pentru că nu toți pot fi miniștri, mulți se vor mulțumi cu funcții de secretar și subsecretar de stat, de înalți consilieri și de directori generali, de tot felul de directori de deconcentrate etc. Ca urmare, România are de trei ori mai mulți secretari de stat decât Franța. Numai Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fonduri Europene al lui Sevil Shaideh are 7 secretari de stat, 3 subsecretari de stat, un secretar general, 2 secretari generali adjuncți, la care se adaugă subsecretari și consilieri, funcționari cât cuprinde. Lucrurile sunt similare și pe la celelalte ministere. Dacă extrapolăm situația la cele 28 de ministre ne putem da seama de amploarea caracatiței care vlăguiește Bugetul Țării, alături de alte instituții care își iau și ele partea leului, fără a produce ceva util țării. Și pentru că unii din aceștia „vântură vânt" își fac veacul cam de multă vreme prin ministere „El lider maximo", adică dl. Dragnea, a decis recent convocarea unui nou CEPex, tocmai pentru rotirea acestora, adică pentru trimiterea lor la bază și înlocuirea cu forțe proaspete, pentru că PSD are de alimentat încă destule guri flămânde, dornice să ajungă și ele la borcanul cu miere. Și uite așa se cam petrec lucrurile pe la noi.

Edificarea unei vieți statale pe aceste principii nu doar populiste, paternaliste, ci și mafiote, constituie nu numai un atac la siguranța națională, ci și germenii dezintegrării societății. România pare a fi intrată definitiv pe o cale fără întoarcere, și numai gândul la traseul pe care-l parcurgem și la ceea ce ne așteaptă produce fiori. În orice caz, pericolele care ne pândesc sunt mari. Ele vin din toate părțile, din interior și din exterior, și nu știm dacă vom avea puterea să le facem față. Aceasta este perspectiva pe care noua clasă politică românească, postdecembristă, în frunte cu actuala conducere PSD-ALDE ne-o oferă ca alternativă, la un regim care ne-a produs, fără îndoială, multe necazuri, dar de un lucru eram siguri, de integritatea țării.

 

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval