În avans față de Vechiul Regat, în provinciile istorice Basarabia, Bucovina și Transilvania au fost legiferate reforme agrare prin care au fost schimbate relațiile de proprietate asupra pământului, reforme care apoi au fost validate în Parlamentul României reîntregite. Pentru Basarabia a venit ziua mare a dreptății în 27 martie 1918, când s-a reparat marea nedreptate comisă asupra acesteia la 25 mai 1812. Moldova frântă în două s-a reparat. Prutul a redevenit un râu interior al Moldovei românești. Este ziua în care Sfatul Țării, în numele poporului basarabean, declara: „De azi înainte și pentru totdeauna Basarabia se unește cu mama sa, România". În același an, întrunit în ultima sa ședință, pe 10 octombrie, Sfatul Țării ia în discuție și votează cu unanimitate de voturi reforma agrară pentru Basrabia, prin care se soluționează reforma agrară „după nevoile și cerințele poporului". După lupte seculare, a venit și pentru Transilvania ziua cea mare, la 1 Decembrie 1918, zi în care se pune pentru prima dată problema reformei agrare. În această provincie, problemele reformei erau ceva „mult" mai complicate, în special din două motive: a- Repartiția dezechilibrată a mărimii proprietăților de pământ deținute de români și, respectiv, de către unguri; b - Mulți dintre marii latifundiniari unguri au optat pentru cetățenia maghiară, dar solicitau păstrarea integrală a terenurilor și a valorilor imobiliare avute în Transilvania. În ce privește repartiția proprietăților pe naționalități, în Transilvania, statistica din anul 1895 arată următoarea situație: Total terenuri: 9.947.991 jugăre (n.r. 1 jugăr este egal cu 5.775 m.p.), din care ungurilor le reveneau 45,9%, românilor majoritari 44,3% și germanilor 9,8%. Aceeași statistică pentru Județul Turda - Arieș, în administrația căruia se afla și Cristur Grindeniul, prezenta cifrele: Total jugăre: 607.541, din care 43,7% reveneau ungurilor, 56,2% românilor și 0,1% germanilor. O altă statistică, din 1916, ne prezintă modul în care erau stăpânite aceste pământuri: românii erau majoritari la deținerea suprafețelor mici, până la 100 de jugăre (66,8%), în timp ce ungurii la deținerea suprafețelor mari, între 100 și 1.000 de jugăre (88,2%) și la peste 20.000 de jugăre (91,9%). Aceste două aspecte și încă multe altele au trebuit să fie bine analizate pentru ca la realizarea celor două mari faze ale reformei, expropierea și împroprietărirea, să fie respectate condițiile de echitate și de dreptate privind toate persoanele vizate de reformă, expropiați sau împroprietăriți. Cu toate acestea, nemulțumirile, contestațiile și litigiile legate de reformă au continuat până în anul 1930, după cum vom vedea și în continuare. Oricum, aplicând principiul al cincilea din principiile fundamentale proclamate de Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, la 12 august 1919, Marele Sfat Național din Transilvania a votat proiectul de lege de reformă agrară în Transilvania, proiect aprobat de regele Ferdinand la 10 septembrie1919. Reformele agrare în Vechiul Regat și în provinciile revenite la patria mamă au fost un proces greu, care a necesitat mari eforturi, dar a meritat. Un rezumat al acestor reforme se poate desprinde dintr-o statistică publicată la 1 ianuarie 1934, în care se regăsesc și următoarele date: EXPROPRIERI: Total suprafață expropriată - 6.125.789 ha, din care: Vechiul Regat - 2.741.674 ha, Basarabia - 1.478.916 ha, Bucovina - 73.778 ha și Transilvania 1.831.421 ha, iar ÎMPROPRIETĂRIRI: Nr. total al lotașilor pe țară - 1.478.663, din care: Vechiul Regat - 676.407, Basarabia - 344.632, Bucovina - 68.907 și Transilvania - 388.717. Din totalul familiilor împroprietărite, un număr de 201.165 aparțineau naționalităților conlocuitoare. În toate provinciile, o parte din terenurile expropriate au fost destinate împroprietăririlor speciale: iazuri comunale, ferme de stat pentru cercetări agricole, rezervă de stat pentru drumuri terestre, căi ferate etc. În toată această perioadă, Parlamentul României era în plină activitate; mai întâi, pe 29 decembrie 1918 s-a întrunit pentru a vota legile Unirii celei mari, care au fost depuse la forul legislativ de bucovineanul Nistor, basarabeanul Ianculeț și ardeleanul Ștefan C. Pop, militanți de bază pentru unirea țării lor și aprobate în unanimitate. La sfârșitul ședinței, Președintele Adunării, N. Iorga, a adresat deputaților cuvintele: „România unită o avem, o vom apăra și o vom întregi!". Parlamentarii au continuat cu elaborarea Proiectului de reformă agrară, cu o viziune unitară pentru toate provinciile. La revizuirea sau ajustarea acestora nu s-au admis schimbări în dezavantajul țăranilor, nici în ceea ce privește suprafețele expropriate și prețurile stabilite. Proiectul de reformă agrară este supus dezbaterilor în Senat și Camera Deputaților. Votul final asupra legii în Cameră are loc la 7 iulie 1921 și în Senat o săptămână mai târziu, fiind aprobat cu largă majoritate de voturi. Să reținem că legea prevedea despăgubiri pentru pământul expropriat și că împroprietăritul își plătea lotul primit, fie direct în bani, fie prin cereale, în rate lunare, timp de 10-20 de ani. Revenind la reforma agrară din Trasilvania, trebuie să menționăm că aceasta, așa cum era de așteptat, a provocat nemulțumiri printre proprietarii mari și mijlocii unguri, nemulțumiri strecurate chiar și în materialele documentare trimise la Conferința de Pace de la Paris. Luptătorii cei mai înverșunați împotriva reformei agrare au fost cei aproape 200 de mari proprietari unguri, expropriați integral, făcând parte din rândul absenteiștilor, adică erau acei proprietari funciari care optaseră pentru cetățenia ungară, așa numiții „optanți". Litigiile dintre partea română și partea ungară s-au desfășurat și dezbătut la diferite nivele, timp de 7 ani (1923-1930). Unul dintre principalele motive de nemulțumire ale optanților privea despăgubirea pe care statul român urma să le-o atribuie. De reținut aici că suma pretinsă de guvernul ungar se cifra la 33 miliarde lei, în timp ce bugetul general al României era de numai 13 miliarde lei. În legătură cu această problemă, la Tribunalul arbitral mixt româno-ungar de la Paris, până la 15 august 1929 au fost deschise peste 780 de procese legate de sumele revendicate de cei expropriați în Transilvania, „optanții", sume care se ridicau la un total de 334.588.000 franci aur, 2.827.200 coroane aur și 15.820.000 lei hârtie. Negocierile dintre părți s-au purtat la Conferința Ambasadorilor, Tribunalul arbitral, Consiliul Ligii Națiunilor etc. La ultima plângere făcută în 1928 la Consiliul Ligii Națiunilor, acesta hotărește „să renunțe definitiv la caz", sfătuind părțile să se înțeleagă între ele. Încep imediat tratativele purtate la Abazia, în Italia (1928), San Remo (1929), Rapala (1929), toate fără rezultate concrete. Se reiau discuțiile la Conferința de la Haga (20 ianuarie 1930) și se ajunge la un acord abia prin Convenția de la Paris, încheiată la 28 aprilie 1930. Ecouri de revendicări și nemulțumiri legate de reforma agrară realizată în Transilvania în anul 1919 mai apar și în zilele noastre.
