"MULT E DULCE SI FRUMOASA„„

Stratul limbii romane (XLIV)

Verbul

Am intalnit in bibliografie termenul flectiv, avand
sensul de sufix si desinenta, care se ataseaza
direct la radical. Nu e cuprins, in DEX, dar face parte
din familia lexicala: (1) flexibil (adj: care are
flexiune; flexiune) substantiv (2) totalitatea
schimbarilor pe care le sufera forma unui cuvant
pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. (din
lat. flexio,-onis). Ar mai fi de amintit cuvintele:
flexibilitate, verbul a flexiona, adj. flexionar, -a,
flexionari, -e (3) care are flexiune.

Simteam nevoia sa includ in aceasta tableta
termenul flectiv pentru a sustine ideea ca, in
aceeasi masura (poate chiar mai mare!), limba
romana este si o limba sintetica.

Formele verbale simple (spre deosebire de cele
analitice) sunt timpurile prezent, imperfect, perfectul
simplu, mai mult ca perfectul, precum si modurile
imperativul, gerunziul si participiul.

Theodor Hristea considera conjunctia sa morfem
al conjunctivului � deci modul conjunctiv (chiar si
prezent) este un mod incadrat in cele analitice
(despre care am prezentat in tableta anterioara). Si
prepozitia a intalnita la infinitivul verbului (forma de
dictionar) este tot morfem, deci si infinitivul se
formeaza analitic.

Ceea ce e favorabil ideii stratului latin al limbii
romane este similitudinea dintre sufixele si
desinentele acestor doua limbii, adica asemanarea
intre flectivi, morfeme (semne, marci).

Sufixul imperfectului este �ba: Romani magna
cura pueros educabant. (Romanii educau cu mare
grija pe copii). In Istoria limbii romane, coordonator
Al. Rosetti, Editura Academiei, Bucuresti, 1969, p.255,
se prezinta evolutia fonetica a sufixului � ba, spre
forma �a (cantabat - canta).

"Eu veneam de sus/tu veneai de jos/Tu soseai din
vieti,/eu veneam din morti.� (Tudor Arghezi)
Un timp sintetic este perfectul simplu. Sufixe
specifice sunt �a, -a (cantasi, canta, accentuata fiind
vocala a); -u: crezui (despre desinente in alta tableta).

-se, spuse; - i (-i): (el) dormi, (el) dobori. (Am renuntat
la diferentierile dupa criteriul conjugarii, pentru a
simplifica multitudinea de informatii de stricta
specialitate). La perfectul simplu, unele verbe se
caracterizeaza prin reduplicare: aromana: dedu;

dacoromana: dediu, romana contemporana: dadu: "Si
se luptara si se luptara pana la namiezi si atunci
Greuceanu dadu atat de tare, incat il baga pe zmeu in
pamant� (basm popular).

Structura morfematica a timpului mai mult ca
perfectul (de la indicativ) consta dintr-un radical +
sufixul (flectivul) perfectului (intalnit frecvent la
perfectul simplu) + sufixul (morfemul) mai mult ca
perfectului la care, desigur, se adauga desinentele de
persoana si numar: Ajunsese pe taramul celalalt si
vazuse cele trei palate (folclor).

Primul verb: ajunsese se incadreaza in ceea ce
explicam elevilor (se+se = mai mult ca perfect).
Al doilea verb din textul oferit spre interpretare este
tot la mai mult ca perfect, intrucat in formarea
perfectului simplu se afla sufixul �u, iar morfemul �se
este al timpului m.m.c.p. (mai mult ca perfectul).

In Istoria limbii romane (op. cit.) vol. II, p. 267 se
mentioneaza forme analitice ale acestui timp al
indicativului: avea agonisit = agonisise, forma "avea
agonisit�, forma arhaica avea sensul de astazi a
verbului la mai mult ca perfectul.

Lasă un comentariu