CONSTANTIN BRANCOVEANU, DOMN AL TARII ROMANESTI (1688-1714), SI EPOCA SA (II)

In ciuda tuturor privilegiilor, bogatelor si numeroaselor
danii facute, urzelile impotriva domnului, care au venit initial
din afara din partea familiei refugiatului Serban Voda la
imperiali, apoi din partea Rusetestilor si Cantemirestilor din
Moldova, au ajuns in cele din urma sa vina chiar si din interior,
din partea apropiatilor sai Cantacuzini aflati la Curtea
sa, raporturile cu acestia deteriorandu-se din clipa in care a
decis sa-si exercite direct autoritatea si sa promoveze o
politica proprie. Fata de uneltirile adversarilor, Brancoveanu
s-a aratat necrutator. Pe paharnicul Merisanu si pe boierul
Preda Prooroceanul, sustinut de Constantin Voda Cantemir,
i-au parat in 1699 la Poarta, i-au condamnat si spanzurat,
executiile avand loc in fata norodului, in zi de targ, la
Bucuresti si Rusii de Vede, iar complicii lor au fost trimisi la
ocna. Pentru a-si asigura o domnie autoritara, domnitorul a
acoperit enormele cheltuieli destinate realizarii initiativelor
sale � pe plan edilitar, cultural si religios, pentru asigurarea
fidelitatii din partea boierilor si inaltului cler, potolirea
insatietatii dregatorilor turci prin substantiale peschesuri
ocazionate de sarbatoarea Bairamului, schimbarea vizirilor,
casatoriilor in familia sultanului, "atentiilor� datorate
"sultanei valide�, marelui vizir in functie, muftiului, hanului
tataresc etc., dar mai ales de a se achita de obligatiile
financiare catre Inalta Poarta � din incasarile adunate de la
judete si breslele fiscale, iar acelea ale camarii domnesti
din darile asupra animalelor, vinului si viilor, practicarii
mestesugurilor si negotului. Toti acesti contribuabili: sate
de bir, sate, selisti, judete � cunoscuti sub denumirea
generica de "birnici� � plateau 37 de dari. Obligatia cea mai
extinsa si populara a fost cea a vacaritului pe care
Brancoveanu a introdus-o in 1689 pentru acoperirea cererii
crescande a turcilor aflati la stramtoare din pricina luptelor
purtate contra imperialilor. Aceasta dare le era impusa
boierilor si manastirilor si negustorilor straini sau autohtoni.
Nemultumirile exprimate de contribuabili au dus la
suspendarea acestei masuri pentru catva timp, dar avea sa
fie reintrodusa in 1704 ca urmare a dublarii haraciului, iar
apoi in 1713 din cauza cererii imperioase din partea Portii
care se afla din nou in prag de razboi. In 1701, domnitorul a
initiat o sistematizare a strangerii birurilor prin generalizarea
sistemului "ruptorii�, adica platirea unei sume fixe de la
fiecare sat, suma ce avea sa fie platita in patru rate
trimestriale � haraciul si cele trei sami. Reforma insa nu a
putut fi mentinuta deoarece treptat a fost nevoie sa fie
adaugate si alte dari ocazionale menite a ostoi multiplele
exigente financiare ale Portii. Pe langa toate acestea, taranii
erau confruntati si cu lacomia dregatorilor domnesti care
comiteau deseori jafuri de-a dreptul. In Cronica anonima a
Tarii Romanesti este mentionat cazul culcerului Constantin
Stirbei care pentru asemenea act � cazul fiind flagrant �,
inaltul demnitar a ajuns sa fie judecat de domnitorul insusi,
imputandu-i-se pradarea judetelor Teleorman si Dambovita.
La asemenea abuzuri, taranimea riposta deseori, punandu-i
pe slujbasii domnesti in situatia de a renunta si sa o ia la
fuga din calea celor revoltati.
Revenind la relatiile sale cu partida Cantacuzinilor, se
poate afirma cu certitudine ca acestea au luat o turnura
potrivnica domnului odata cu intarirea lui in scaun pe viata,
pozitie obtinuta de la Poarta dupa chemarea sa la Adrianopol
si prezentarea in fata sultanului Mustafa al II-lea, la 5 iunie
1703. Dincolo de inlaturarea autoritarei tutele a rudelor sale,
un alt motiv care l-a determinat sa preia singur puterea
politica a fost dorinta de a-si vedea asigurata succesiunea
la tron a fiilor sai carora le asigurase o educatie de exceptie
avand in vedere indepartarea oricarei perspective de
revenire la tron a ambitioaselor sale rude, care au vazut in
domnia lui Brancoveanu doar o solutie temporara prin care
sa impiedice revenirea la tron a urmasilor lui Serban Voda si
considerand ca inalta functie le-ar apartine de drept lor,
Cantacuzinilor. Un alt motiv al rupturii era generat de diferenta
de vederi in ceea ce privea politica externa majora,
Cantacuzinii fiind de orientare prorusa, pe cand
Brancoveanu cauta sa manevreze speculand gravele
neintelegeri dintre cele trei mari imperii: otoman,
habsburgic si rus, refuzand a se declara deschis contra
turcilor. Aceasta pozitie diplomatica a lui Brancoveanu a
dat apa la moara Cantacuzinilor care, desi antiotomani,
au folosit situatia ambigua pe care o intretinea domnitorul
pentru a-l pierde si a-si vedea realizate propriile lor ambitii.
Conflictul deschis de Brancoveanu prin inlaturarea lui
Mihai Cantacuzino din dregatoria de mare spatar, la 1706,
a fost aplaudat doar aparent, ca urmare a medierii de catre
tar, inalta dregatorie fiindu-i oferita lui Toma Cantacuzino �
care era nepotul celui inlocuit � alaturi de verii sai Serban
si Stefan care ocupau locurile de mare vornic si respectiv
mare postelnic in sfatul domnesc.
Stolnicul Constantin si fratele sau Mihai au inceput pe
ascuns sa unelteasca impotriva lui Brancoveanu inca din
august 1708, cand prin intermediul lui Mihai Rhedey � solul
principelui Francisc al II-lea R�koczi la Poarta � al lui Ibrahim
pasa la Belgrad si al lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul,
marele sfetnic de taina, sa-l parasca pe domnitor invocand
birurile insuportabile pe care le punea, nerespectarea
privilegiilor boierimii si stapanirea despotica. In anul urmator
(1709), la 9 iulie, au trimis chiar un emisar la R�koczi cu un
memoriu in 14 puncte prin care-l acuzau ca ar fi de partea
austriecilor, de a-si fi depus bani in ascuns la Venetia, de a fi
inselat buna credinta a tarului etc. Totodata solicitau sprijinul
Inaltei Porti in inlaturarea domnului si inlocuirea acestuia
cu un membru al familiei lor. R�koczi insa le-a refuzat
solicitarea. Criza insa a evoluat in forme si mai grave care au
coincis cu izbucnirea in anul 1710 a razboiului ruso-turc si
ulterior s-au complicat.
Inca de la urcarea sa pe tron, in 1688, Brancoveanu dorea
sa coordoneze politica Tarilor Romane in conditiile dificile ale
razboiului de atunci care era in plina derulare � intre turci si
adversarii lor austrieci, poloni si venetieni coalizati in "Liga
Sfanta�. Sfatuit de stolnicul Constantin Cantacuzino,
Brancoveanu cauta un aliat fidel in Moldova, dar aici s-a
lovit de reticentele lui Dimitrie Cantemir care era credincios
turcilor si dominat si el de familia Rosetestilor care nu aveau
incredere in sinceritatea domnului muntean si mai cu seama
a Cantacuzinilor. Rivalitatile dintre cele doua familii i-au
invrajbit si pe cei doi domni care si-au creat dificultati
reciproc la Inalta Poarta, Brancoveanu sustinandu-i pe
boierii moldoveni refugiati la curtea sa si potrivnici lui
Cantemir. Acesta a fost doar inceputul, si fara a dezvolta
care a fost evolutia raporturilor dintre ei, voi spune doar ca
si aceasta stare de lucruri a fost de natura sa duca la caderea
domnitorului muntean.
Brancoveanu a fost cel care mai mult de un sfert de veac
a dus o politica de echilibru in relatia sa cu imperiile,
bazandu-se pe o buna informare, pe uriasele sume de care a
dispus si nu in ultimul rand pe destoinicia sa. Imensele averi
mostenite si dobandite anterior ocuparii domniei, dar si sporite
ulterior, conturile din bancile Vienei si Venetiei au reprezentat
arme in relatiile sale cu Poarta si dregatorii ei. Astfel el a
reusit in 1703 nu doar sa evite mazilirea sa, ci chiar sa obtina
asigurarea inaltei functii pe durata intregii sale vieti. N-a fost
un domn razboinic, dar nici n-a ezitat sa lupte impotriva
generalului Heisler la Zarnesti in 1690, inlaturand primejdia
ocuparii tarii sale de catre trupele habsburgice. A sprijinit
Biserica si lacasurile ortodoxe, si in intregul Orient ortodox, a
lasat ctitorii, a oferit ajutoare si inzestrari. Mai puternice s-au
dovedit insa a fi fost urzelile � asa cum am mai aratat � concertate atat din exterior cat si din interior. Generozitatea
cu care a impartit pungile cu aur n-au putut indeparta
primejdia la un moment dat. La 24 martie 1714 a sosit la
Bucuresti capugiul Mustafa Aga � o mai veche cunostinta a
domnului � care a doua zi a si fost primit la curte, unde
intalnindu-l pe Brancoveanu i-a aruncat acestuia o naframa
neagra pe umar. Era semnul mazilirii. Apoi i-a citit firmanul
prin care era inlaturat de la domnie. Cu toate staruintele
boierilor in acest din urma ceas de a-i obtine prelungirea
domniei, trimisul sultanului le-a respins categoric, si l-a numit
ca succesor pe tron pe Stefan Cantacuzino. Toata averea
i-a fost confiscata, iar bunurile mobile incarcate in 40 de
care. Brancoveanu cu intreaga sa familie au fost trimisi pe
drumul fara intoarcere, la Constantinopol, unde domnul si
fiii sai au fost aruncati mai intai in inchisoarea Yedikule. Luni
intregi domnul si fiii sai au fost torturati pentru a dezvalui
locurile unde-si aveau restul averii. De acolo a fost mutat
impreuna cu fiii, cu vistiernicul sau Ianache Vacarescu in
inchisoarea de la Bostangi Basa.
La 15 august 1714, in ziua in care implinea 60 de ani,
Brancoveanu a fost dus impreuna cu cei patru fii si cu
Ianache Vacarescu la locul executiei, Iali Kiosc, aproape
de serai. Decapitarea lor a avut loc in prezenta sultanului
Ahmed al III-lea, a marelui vizir Ali pasa, a dregatorilor si a
reprezentantilor diplomatici ai curtilor europene. Primul
dacapitat a fost Vacarescu caruia i-au urmat fiii domnului, si
in final insusi domnul. Fiul cel mic, Matei, incercand sa se
salveze a acceptat sa treaca la mahomedanism, dar a
intervenit tatal sau care l-a impiedicat sa-si abjure credinta.
In neobisnuit de lunga sa domnie � 26 de ani � in contextul
timpului si mai cu seama in imprejurarile framantate ale
epocii sale, Brancoveanu a marcat puternic trecutul nostru.
Prin grija vaduvei sale, Maria doamna, ramasitele domnului
au fost aduse in 1720 la biserica Sf. Gheorghe Nou din
Bucuresti. In cripta acestei biserici au fost descoperite
osemintele sale in anul 1933. Reinhumarea a avut loc pe 21
mai 1934, in prezenta membrilor Casei Regale a Romaniei, a
demnitarilor, a patriarhului Miron Cristea si a Sfantului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Romane. Ziarul "Ilustratiunea Romana�
a surprins acest eveniment. Referitor la certitudinea ca
osemintele erau ale lui Brancoveanu, ziarul pomenit
mentiona: "Controversele iscate de aceasta descoperire
erau din ce in ce mai interesante. Cu cat se inainta in
examinarea osemintelor si a postavului gasit, cu atat se
preciza mai evident ca cel care se odihnea in cripta bisericii
Sf. Gheorghe era domnitorul Constantin Brancoveanu, ucis
miseleste de turci�. "Convingerea tuturor era ca osemintele
martirului credintei stramosesti se aflau ingropate undeva
la Constantinopol.
Cu descoperirea osemintelor in cripta bisericii Sf.
Gheorghe, s-a ajuns � dupa ce au fost consultate
documentele vremii � la concluzia ca tovarasa de suferinta
a marelui Brancoveanu a reusit sa aduca in tara osemintele
celui care a patimit pentru ea�.
Pentru pilda inaltatoare adusa de Brancoveanu, fiii sai si
credinciosul sfetnic Vacarescu, care au preferat moartea
de mucenici abjurarii rusinoase a religiei stramosesti, prin
convertirea la islamism, Biserica Ortodoxa Romana, prin
hotararea adoptata de Inaltul Sinod, in iunie 1992, a decis
canonizarea lor, urmand a fi praznuiti ca sfinti pe data de 16
august a fiecarui an, la o zi dupa moartea lor nelegiuita.
La sfarsitul lunii octombrie 2013, premierul Victor Ponta a
dezvelit o placa comemorativa dedicata domnitorului
Constantin Brancoveanu, textul fiind trilingv: turca, romana
si engleza. Placa a fost fixata pe un perete � astazi � al
muzeului Yedikule din Turcia, si are inscriptionat urmatorul
text: "In memoria Domnitorului Constantin Brancoveanu si a
celor patru feciori ai sai, care au fost intemnitati in
inchisoarea Yedikule, la inceputul secolului al 18-lea, departe
de scumpa lor patrie, intru statornica amintire a istoriei
comune a popoarelor roman si turc�.
Textul, dupa cum se vede, lamureste ce destinatie a avut
actualul muzeu, dar nu pomeneste numele celor patru fii ai
domnitorului si al lui Ianache. Poate din motive diplomatice
s-a convenit asupra textului asa cum este formulat.
Anul 2014, prin HG 1167/2013, in Romania, este declarat
ca fiind "Anul Brancoveanu�, tara noastra comemorand
implinirea a 300 de ani de la moartea domnitorului
Constantin Brancoveanu.

(sfarsit)

Lasă un comentariu