In azuriul cerului ochilor tai
Vad inceputul visarii abia perceptibile
Precum o adiere venita dinspre paduri adormite
Sub fosnet de pleoape intredeschizi ferestre rebele
Ca o despletire desfrunzita a unei iubiri interzise
Pe care urmele pasilor tai imi imbata adulmecarile
Cautandu-te prin fiecare gest al trecerii tale
Clipa fara de timp rascolindu-ma cu fiece reverie
Cum as putea sa te uit, cum as putea sa te risipesc
Decat iubindu-te asa cum esti, vestala a frumusetii neprefacute,
Chiar daca intre noi sunt noianele atatora bariere
Mi-ai ramas aceeasi amfora plina de plinatate
Chiar daca-mi spun: esti doar o himera, o dara de lacrima,
O frantura de adiere ce-mi mangaie necuprinderile
Stiindu-te atat de aproape de mine si totusi departe,
Atat de umana, atat de calda, atat de neprevazuta,
Incat te cred uneori asemuindu-te insemnului primavaratec
In care primele raze in mijiri de o tandrete aparte
Te-au ivit zambind zamislirii prin petalele primului ghiocel,
Rasfirandu-te in adieri de lumina, coplesindu-mi tristetile.
