Contextul politic international si national din anii 1854-1859 si infaptuirea Unirii (II)

Incepand cu luna octombrie, reprezentantii puterilor
garante au inceput dezbaterea cu dregatorii otomani
a continutului firmamentului electoral, in baza caruia
urmau sa fie alesi deputatii in Divanurile ad-hoc.
Discutiile aveau sa se incheie la 26 decembrie 1856/7
ianuarie 1857, cand proiectul a intrunit consensul atat
in privinta delimitarii noii frontiere din sudul Basarabiei
dintre Rusia si Moldova, cat si retragerea trupelor de
ocupatie din Principate si a flotei britanice din Marea
Neagra. Poarta a acceptat ca si clacasii sa fie
reprezentati in cele doua adunari, iar vicepresedintele
si secretarii sa fie alesi si nu numiti. Firmanul, aprobat
de sultan la 14/26 ianuarie 1857, a fost comunicat
intr-un cadru solemn la Bucuresti si Iasi. Drepturile
stipulate insa se bazau pe avere si nu nastere, ceea
ce lasa sa se intrezareasca intentia puterilor garante de
a asigura celor doua principate o organizare moderna.
Daca in vara anului 1857, in Tara Romaneasca,
evenimentele evoluau catre Unire, in Moldova,
consulul austriac G�del Lannoy, cu un grup separatist
din jurul sau si sprijiniti de caimacam, s-a trecut la
falsificarea alegerilor si astfel se impotriveau actului
unional. Miscarea unionista insa a reusit sa se
impotriveasca samavolniciilor autoritatilor. Moldovenii
au primit un sprijin puternic din partea unionistilor
munteni. De la Iasi si tinuturile Moldovei, in mai multe
randuri au venit la Bucuresti delegatii unioniste si au
protestat pe langa Comisia de informare a puterilor,
solicitand in acelasi timp si sprijin tarii surori. Din
exterior, comisarii otoman si austriac, uneori in
cardasie cu Bulwer, care reprezenta Marea Britanie,
ii sustineau pe separatisti, dar Franta, Rusia, Piemontul
si Prusia si-au mentinut ferm sprijinul fata de unionisti.
Alegerile s-au tinut in cele din urma in Moldova in 7/19
iulie, dar din cauza terorii, asa cum raporta Victor Place
la Paris, abtinerea a fost generala, dejucand astfel
planurile separatistilor. Ca urmare a notelor categorice
ale celor patru puteri, Imperiul Otoman a trebuit sa
faca concesii semnificative, incepand cu inlaturarea
Marelui Vizir Resid Pasa si a ministrului de Externe
Galib Pasa. Chiar si asa nemultumiti de ancheta in
cazul alegerilor, la 24 iulie/ 5 august, reprezentantii
celor patru puteri au rupt legaturile cu Poarta,
ajungandu-se aproape in pragul unui nou razboi. Dar
Marea Britanie ocupata cu rascoala impotriva sipailor
in India, iar Napoleon al III-lea devenit arbitru al
continentului, nu aveau interesul implicarii intr-un
conflict armat, si ca atare au cautat calea diplomatica.
Asa s-a ajuns la o intalnire ce a avut loc intre imparatul
francez si regina Victoria la 28 iulie/8 august la Osborne,
ei gasind o cale de compromis. Marea Britanie
accepta anularea alegerilor si accepta ca alaturi de
Franta sa ceara acest lucru si Imperiului Otoman, iar
Franta se multumea cu o unire administrativa, cu
"institutiuni organice similare� si renunta la ideea unui
print strain (a fost vorba de o renuntare temporara,
deoarece in 1866 Franta avea sa sustina Romania in
realizarea acestui obiectiv).
Imperiul Otoman s-a vazut nevoit sa anuleze
alegerile falsificate si chiar de a da dispozitii
caimacamului Vogoridi ca in perioada urmatoare sa
adopte o pozitie neutra. In urma ordinelor portii, primite
telegrafic la 12/24 august, caimacamul Moldovei a
luat act de anularea alegerilor si, peste 60 de zile,
printr-un ofis, a anuntat noi alegeri, Vasile Ghica
destituit, iar listele electorale revizuite. Noile alegeri
in Moldova au avut loc incepand din 29 august si
s-au derulat fara probleme.
In Tara Romaneasca, cu probleme nesemnificative,
alegerile s-au desfasurat incepand din 7/19 septembrie
si au avut aceleasi rezultate ca in Moldova.
Au fost alesi fostii domni Gheorghe Bibescu si
Barbu Stirbei, dar si aproape toti fruntasii radicali:
Dumitru si Ion Bratianu, Nicolae si Stefan C. Golescu,
Alexandru C. Golescu, iar pe lista noilor deputati figurau
Christian Tell, Gheorghe Magheru, C. A. Rosetti etc.
Adunarile ad-hoc si-au inceput activitatile la
22 septembrie/4 octombrie la Iasi si 30 septembrie/
12 octombrie 1857 la Bucuresti.
Puterile garante vegheau si impiedicau orice
tentativa de extindere a atributiilor stabilite de ele
pentru Divanurile ad-hoc.
La dorinta de a se apara drepturile de autonomie
se adauga si cea de extensie � unitatea din Adunari,
fiind exprimata categoric in fata Europei.
Comisia de informare a puterilor isi incheia raportul
in 26 martie/7 aprilie 1858 cu reflectarea pozitiilor
comune, dar si divergente ale propriilor membrii,
observatiile aduse de diversii sai comisari, iar in partea
a doua se aratau rezultatele constatarilor lor in
diverse domenii.
La 10/22 mai s-au deschis la Paris lucrarile
Conferintei puterilor garante consacrate problemei
romanesti. Ele se vor prelungi pana la 7/19 august
1858. Contele Walewski a asumat presedintia
reuniunii si din nou in cea dintai sedinta a propus
unirea celor doua tari ca solutie. Desi reprezentantii
puterilor "unioniste� si-au dat acordul, Cowley �
reprezentantul Marii Britanii � a propus o solutie de
compromis, punct de vedere acceptat in cele din
urma si de Walewski: intelegerea franco-engleza din
1857 isi facea efectul!
Conferinta a trecut la definitivarea intelegerii dupa
ce puterile "separatiste� s-au convins ca primejdia
pentru ele a realizarii unificarii trecuse. Baza de
discutie a reprezentat-o un document sinteza realizat
de diplomatii francezi. Greutatile in realizarea unui
consens au verificat din partea lui H�bner, reprezentantul
Austriei, secondat de reprezentantul
Imperiului Otoman. Cel dintai se impotrivea denumirii
de "Principatele Unite�, a constituirii Comisiei
centrale, a steagului etc.
Puterile "separatiste� au actionat mai cu seama
pentru mentinerea separatiei puterii politicoadministrative
in cele doua Principate.
Hotararile Conferintei de la Paris au adus doar o
satisfactie partiala in Principate. Cu toate acestea,
miscarile nationale au luat amploare. In Moldova era
o atmosfera mai optimista, ceea ce a facut ca la 28
decembrie 1858/9 ianuarie 1859, cand au fost deschise
lucrarile Adunarii elective, poporul sa-i salute pe
deputati cu strigatele de "Traiasca Unirea!�.

(va urma)

Lasă un comentariu