Un Craciun primavaratic

Distribuie pe:

Craciunul 2013 n-a fost cel pe care-l stim din copilaria noastra, cu zapada pana la
genunchi, cu sanii mari trase de cai inaripati, ce umpleau vazduhul de clinchetul
clopoteilor, ci unul mai pamantean, cu care ne-am obisnuit in ultimii ani. N-a fost ca in
visele noastre, dar nici cel mai rau. De zapada au avut parte doar cei de prin zona
montana, dar si aceasta conservata de la ninsorile din prima decada a lunii decembrie
(10-20 cm pe Valea Muresului Superior, pana la 32 cm la Bucin). Targumuresenii si cei de
pe Campie au trebuit sa se multumeasca cu ceva temperaturi mai aspre, dar nu cine stie
ce (intre minus un grad C si minus 8 grade C la Batos, la Targu-Mures, intre minus 5 si
minus 7 grade C, din ajun pana in a doua zi de Craciun), cu putina ceata pe alocuri si mai
multa chiciura. In privinta zapezii, doar petice, pe ici pe acolo, in zonele mai dosnice.
N-a nins, dar nici n-a plouat, ceea ce este un lucru bun, intrucat Craciunului nu-i sade
bine decat invesmantat in straiele imaculate ale iernii. In schimb, soarele a fost mai
darnic, iar cerul mai mult senin ne-a adus aminte mai degraba de vremea Pastelor timpurii
decat de un Craciun veritabil. Probabil asa cum e obisnuinta la cei din emisfera sudica a
globului. Temperaturile maxime s-au apropiat chiar de 10 grade, ceea ce inseamna mult
peste valorile termice ale perioadei. Asadar, un Craciun, putin atipic, cu trasaturi
primavaratice, dar cuminte si linistit din toate punctele ce vedere. Adunate toate la un
loc, au dus la ceea ce cu totii ne-am dorit: un Craciun binecuvantat.

Lasă un comentariu