280 de ani de atestare documentara (1733-2013)
Se implinesc anul acesta, conform scriptelor
bisericesti, 280 de ani de la prima consemnare
documentara a satului Oarba de Mures. Asezat
pe malul drept al raului Mures, intre Ogra si Cipau,
satul se afla situat pe o terasa inalta ce urca
pieptis si se intinde in panta usoara apoi, pana
sub dealul cu vii.
Inconjurat in trei parti de dealuri, satul are
vedere deschisa doar spre sud, situandu-se
asezat ca intr-un caus de palma intredeschisa.
Strabatand satul de la un capat la altul, observi
reteaua de uliti nascute din necesitatile inceputului,
inca tinoase, si casele cu aspect invechit,
ce dau impreuna un aer arhaic, dar si un parfum
ce starneste nostalgii si amintiri ale unor vieti
traite demult.
Despre istoricul de inceput al satului nu se
cunoaste nimic, dar, avand in vedere contextul
socio-politic al inceputului de secol XVIII,
localitatea ar fi luat nastere dintr-o mica colonie
de lucratori romani, lipsiti de pamant, ce roboteau
pe pamanturile grofilor din zona. Legat de numele
satului exista o mica legenda precum ca vietuia
aici, aproape de inceputul existentei localitatii,
o femeie batrana si oarba, care traia singura si
neajutorata. Din cand in cand, aceasta era
cautata de o ruda indepartata din Seulia, care,
trecand Muresul cu luntrea, ii spunea luntrasului
ca merge la Oarba sa-i duca ceva de mancare.
Asa s-a impamantenit, treptat, numele satului,
adaugandu-i-se mai apoi specificul "de Mures�.
De-a lungul timpului, satul a evoluat in ritmul si
modul specific satelor de pe campie, in ceea ce
priveste graiul, portul, obiceiurile, traditiile,
credinta, jocurile si cantecele.
Dupa mai bine de o suta de ani de la prima
consemnare a existentei satului Oarba de Mures,
acesta apare pomenit in Memoriile fostului prefect
al lui Avram Iancu, Vasile Moldovan din
Chirileu. Acesta pune ca: "� ne-am miscat inspre
Blaj, cum se misca o apa curgatoare. De pe
dealurile ce se vedeau in dreapta, din Oarba,
Lechinta si Dates, se slobozeau la vale oameni
ca puhoiul, toti in vesminte albe ca in zi de cea
mai sfanta sarbatoare��. Din aceste randuri
reiese existenta sentimentului si apartenentei la
fiinta romaneasca. Spre sfarsitul sec. al XIX-lea
satul avea scoala primara pe cheltuiala satenilor,
dar urmarita si dirijata de Budapesta care, prin
legile draconice de deznationalizare, lovea
furibund in elementul romanesc. Evenimentele
sociale si politice din toamna anului 1918 i-au
gasit pe orbeni oarecum pregatiti. Cele 2-3
ziare ce ajungeau in sat (la cei instariti)
aduceau stiri imbucuratoare ce prevesteau
marele eveniment de la 1 Decembrie 1918, la
aceasta adaugandu-se vestile aduse de
sateni, fosti combatanti in armata craiasca, in
Galitia, recent demobilizati.
Pana dupa Primul Razboi Mondial, cand
Transilvania s-a alipit Tarii-mama, satul Oarba
s-a zbatut in saracie, datorita lipsei de pamant
a satenilor. Din acest motiv� au plecat in
America la lucru, ca sa-si poata lua la
intoarcerea o bucata de pamant, mult dorita.
Autoritatile le eliberau foarte usor pasapoarte,
intrucat si acesta facea parte din
planul lor de imputinare a romanilor din Ardeal,
sperand sa nu se mai intoarca acasa, cum de
altfel multi au facut-o, uitand de ce-au lasat.
Reforma agrara votata in 1921 de catre
Parlamentul Romaniei Mari sub Ferdinand I,
Regele Regatului Romaniei, si pusa in practica
in anul 1923 a improprietarit cu pamant, luat
de la grofi, toata taranimea tarii, binefacere
de care s-au bucurat si orbenii.
Una dintre ocupatiile de baza ale satenilor
era intretinerea viilor ce erau o mandrie a lor,
ajungand ca acestea sa cuprinda in pragul
colectivizarii o suprafata de 60 ha, strugurii si
vinul de Oarba fiind bine cunoscute in zona.
Dupa interzicerea Bisericii Unite in 1948,
apoi impunerea "intovarasirii si colectivizarii
fortate�, odata cu exproprierea funciara si a
atelajelor, satul Oarba a inceput sa decada
treptat din toate punctele de vedere, depopulandu-se
in acelasi timp. Parjolul la care a fost supus in
saptamanile cat au durat luptele in zona, in
timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, a
produs mari pagube satenilor si implicit satului,
distrus in proportie de 50-60%.
Ca un ajutor imediat, Bucurestiul a facut
propunerea de stramutare a satenilor in
localitatea Petelea ce ramasese depopulata
dupa plecarea sasilor impreuna cu nemtii in
retragerea spre vest. Initial, orbenii au fost de
acord, trimitand in acest sens o comisie constituita
ad-hoc, dar mai apoi s-au razgandit nevrand
sa-si lase satul cu viile lor dragi.
In toata perioada interbelica si apoi pana la
aparitia regiunilor si raioanelor (1953) Oarba a apartinut
de primaria Dileul-Vechi, urmand ca pana in
primavara lui 1969 sa apartina de primaria Ogra, iar de
atunci sa fie administrata de primaria Iernut.
Din trairile de altadata ale satului, astazi nu a
mai a ramas aproape nimic. Ultimul joc in Dalma a
amutit prin 1963-64, tinerii s-au imputinat la limita, scoala
cu clasele primare are un numar de scolari ridicol,
iar camin cultural nu mai exista de 20 de ani.
Oarba de Mures, un sat romanesc, pe malul
drept al Muresului mijlociu, ce altadata avea cu
fala un chisbirau, astazi nu este in masura sa
impuna la centru un consilier.
Desi pe dealurile din imprejurimi s-au dat lupte
grele si sangeroase, unde s-au jertfit 11.000 de
soldati ai armatei romane, satul Oarba de Mures
(nu satul Sfantu Gheorghe) nu are nici macar o
troita care sa aminteasca de trecerea prapadului
peste el in septembrie-octombrie 1944, si despre
inspaimantatorul refugiu pe Campie in acea
perioada, pana in localitatea Sanpetru de
Campie, unde a ajuns convoiul de care si oameni
ce numara peste 200 de insi batrani, femei si copii,
ce erau insotiti si supravegheati pe tot parcursul
drumului de soldatii nemti.
Scopul acestora era indreptarea convoiului
spre prima gara, de unde ii puteau trimite cu
vagoanele in Germania. Ruperea frontului la
Oarba a dus la abandonarea convoiului acolo, la
Sanpetru, nu inainte de se incerca mitralierea
romanilor in noaptea de 5 spre 6 octombrie 1944,
acolo pe loc, la marginea localitatii. Au renuntat
in ultimul moment la acest plan marsav datorita
vitezei cu care inaintau rusii dinspre Reghin si
romanii dinspre Oarba-Band.
Astfel ca, in locul titlului de "Sat martir�, satul
Oarba de Mures a intrat, putin cate putin, intr-un
con de umbra nedrept si pagubos.
La 280 de ani de existenta, eu, ca fiu al tau, iti
doresc azi, satule, multa prosperitate si lumina,
multa lumina.
La multi ani, Oarba de Mures!
