"Deodata, la sfarsitul lui mai 1915 �
scrie G. Lacour-Gayet � au tasnit
la lumina zilei revendicarile romane:
Transilvania, Bucovina, Banatul
Timisoarei. Pentru Transilvania,
cauza era castigata mai dinainte;
pentru Bucovina, trebuia agrementul
Rusiei; pentru Banat, trebuia
agrementul Serbiei, caci
Serbia avea ea insasi numerosi
copii in aceasta parte a teritoriilor
unguresti. Comitetul (franco-roman)
intari actiunea sa pentru ca opinia
publica franceza, intrucat surprinsa
la inceput, sovaia sa se
pronunte prea iute. Romania, se
stie, a castigat cauza sa pe acest
intreit teren�.
In ziua de 14 noiembrie 1915 un
comitet de actiune ceh, avand
membri in Franta, Anglia, Rusia si
S.U.A., a lansat un manifest care
prin formularea revendicarilor
drepturilor istorice si nationale ale
poporului cehoslovac, avea caracterul
unei veritabile declaratii de
razboi adresata Austriei.1 Trei ani
mai tarziu, la 4 octombrie 1918,
Berlinul cerea presedintelui american
W. Wilson initierea tratatelor
de pace cu reprezentantii tuturor
statelor beligerante, gest care
venea dintr-un calcul al puterii,
deoarece infrangerea finala era
doar o problema de timp. Armatele
aliate erau pe punctul de a intra in
Germania care economic vorbind
era sleita.
Ca baza de discutii, germanii au
acceptat cele 14 conditii ale lui
Wilson din 8 ianuarie completat cu
4 puncte in 12.02.1918 si din discursul
din 27 septembrie 1918.
Aceste conditii pareau acceptabile,
evident nu "pentru o
Germanie inca puternica, dar erau
pentru o Germanie in cadere�. Fara
a-i incunostiinta pe Aliati, presedintele
american cerea retragerea
nemtilor din teritoriile ocupate si
transformarea ulterioara a institutiilor
politice ale Germaniei.2
Punctele de interes pentru
Romania erau:
"6) Evacuarea tuturor teritoriilor
si deslegarea tuturor chestiunilor
privitoare la Rusia. Sa se afle cea
mai buna si mai libera colaborare a
celorlalte natiuni spre a-i da Rusiei,
libera si nestingherita, independenta
propriei sale dezvoltari
politice si propriei sale politici
nationale si sa-i asigure sincera
prietenie in mijlocul S. N. (Societatii
Natiunilor, n.n.) cu institutiile ce-si va fi
dat, si mai mult decat o primire, sa-i
asigure ajutorul necesar si dorit�3
10) Popoarele Austro-Ungariei,
carora le dorim loc ocrotit si garantat
printre natiuni, va trebui sa li se
dea cel mai larg sprijin de dezvoltare
autonoma.
11) Romania, Serbia si Muntenegru
vor trebui sa fie evacuate iar teritoriile
de sub ocupatie restaurate. Serbia
va trebui sa i se acorde un acces
liber si sigur la mare. Relatiunile
dintre diferitele state balcanice vor
trebui sa fie prieteneste restabilite
dupa sfatul marilor puteri si pe
temeiul liniilor de nationalitate
trase dupa datele istorice. Se vor
da acestor state balcanice garantii
pentru independenta politica si
economica, precum si pentru integritatea
lor teritoriala.
14) O asociatie generala a natiunilor
va fi alcatuita pe temeiul
conventiunilor speciale cu scopul de
a da garantii mutuale de independenta
politica si integritate teritoriala
statelor mari ca si celor mici�.
Celelalte "4 puncte� care veneau in
completarea celor deja mentionate,
enuntate la 12 februarie 1918, erau:
"1) Fiecare parte din solutia
finala va trebui sa fie intemeiata pe
dreptatea esentiala in fiecare caz
particular, precum si pe acele
oranduiri care vor fi mai potrivite sa
dea o pace statornica.
2) Nu se va putea face un targ pe
seama popoarelor ori a provinciilor
, numai de dragul unui joc, fie el
chiar marele joc, discreditat astazi,
definitiv, al echilibrului fortelor.
3) Orice solutie teritoriala implicata
prin faptul razboiului va trebui
sa se faca in interesul si pentru
folosul populatiunilor respective,
iar nu ca parte dintr-un simpu
angajament oarecare sau dintr-un
compromis intre pretentiunile
statelor rivale.
4) Toate nazuintele nationale
bine clarificate vor fi satisfacute in
chipul cel mai simplu cu putinta fara
sa se introduca noi sau, sa se
perpetueze vechi elemente de
discordie ori de antagonism,
capabile sa provoace eventual
sfarsitul pacii in Europa si, prin
urmare, in lume�.
Prin nota sa, adresata presedintelui
Wilson, Papa Benedict XV
cerea o pace repede, care lasa
Austro-Ungaria in starea sa de
dinainte de razboi. Papa nu pomenea
nimic insa de drepturile
nationalitatilor sau de libera dispozitie
a popoarelor asuprite.
Cu toate incercarile facute de
imparatul Carol de Habsburg de a
incheia o pace separata in conditii
relativ favorabile Austro-Ungariei,
promitand cateva cedari neinsemnate
de teritorii, sau de un regim
mai bun nationalitatilor, si cu toate
repetatele interventii ale Papei
Benedict XV, indirect si chiar direct
favorabile Puterilor Centrale, Aliatii,
siguri de victorie si de dreptatea
cauzei pe care o aparau nu au luat
in calcul propunerile pentru salvarea
muribundei monarhii.
Prin nota de la 27 octombrie 1918
semnatade contele Andrassy,
Austro-Ungaria se arata dispusa sa
accepte conditiile propuse si comunica
decizia guvernului Monarhiei habsburgice
de a adera la ele in ce priveste
drepturile cehoslovacilor si
iugoslavilor, fara sa pomeneasca
insa si drepturile romanilor.4
La Paris, colonia romaneasca a
convocat o adunare generala in
data de 6 septembrie 1918, in care
s-a hotarat constituirea unui stat
national care sa apere drepturile
poporului romanesc pe langa guvernele
aliate si in fata opiniei
publice. S-a constituit apoi Consiliul
Unitatii Nationale Romane sub
presedentia lui Take Ionescu,
avandu-i ca vicepresedinti pe dr. V.
Lucaciu, Octavian Goga, dr. C.
Angelescu, I. Th. Florescu. In
adunarea romanilor emigranti din
Austro-Ungaria tinuta la Iasi in 6
octombrie 1918, s-a conturat declaratia
"Romanilor ardeleni si bucovineni,
aflatori pe teritoriul
Regatului roman, in numele nostru
si al fratilor subjugati de acasa��
Declaratia era formulata in 4 puncte
si era semnata de presedintele
Comitetului National al Romanilor
emigranti din Austro-Ungaria,
Alexandru Lapedatu si de secretarul
Octavian C. Taslauanu.
In ziua de 1 Decembrie s-a intrunit
la Alba Iulia, Marea Adunare a
tuturor Romanilor din Transilvania,
Banat, Crisana si Maramures, care,
in rezolutia aprobata in unanimitate,
a decretat unirea tuturor
romanilor si a teritoriilor locuite de
ei, cu Romania, proclamand dreptul
inalienabil al natiunii romane
asupra Banatului intreg cuprins
intre Mures, Tisa si Dunare, pe baza
principiilor Wilsoniene. O delegatie
a Adunarii Nationale de la Alba
Iulia a predat regelui Ferdinand I
al Romaniei actul Unirii, iar prin
decretul-lege 3631 din 11 decembrie
1918 se arata ca aceste tinuturi
"� sunt si roman de-a pururea
unite cu Regatul Romaniei�.
Consiliul National � organul care
reprezenta natiunea romana din
fosta Ungarie, in declaratia facuta
la Oradea pe 12 octombrie 1918, a
afirmat dreptul imprescriptibil la
viata independenta si nationala a
poporului roman si ruptura definitiva
intre el si poporul maghiar,
hotarare adusa la cunostinta
guvernului ungar, pe data de 18
octombrie 1918 de catre Al. VaidaVoievod. La 27 octombrie, acelasi
an, Consiliul National Roman,
constituit la Arad, a fost recunoscut
de Guvernul din Budapesta, ca reprezentand
natiunea independenta
romana. In adunarea romanilor
emigranti din Austro-Ungaria,
tinuta la Iasi in ziua de 6 octombrie
1918, s-a formulat o declaratie:
"Romanii ardeleni si bucovineni,
aflatori pe teritoriul Regatului
roman, in numele nostru si al
fratilor subjugati de acasa, a caror
constiinta e siluita si deci in
imposibilitatea de a se manifesta
liber, declaram cele ce urmeaza:
1) Cerem sa fim eliberati de sub
jugul Monarhiei austro-ungare�
luptam prin toate mijloacele si
toate caile, ca intreg neamul
romanesc sa fie constituit intr-un
singur stat national liber sub
domnia Dinastiei romane
2) Nu recunoastem Monarhiei
austro-ungare dreptul de a se
ocupa de soarta romanilor din
Ardeal si Bucovina, deoarece
veacuri de-a randul ne-a tinut in
cea mai rusinoasa robie�
3) Cerem ca intreg teritoriul din
Monarhia habsburgica revendicat
de Statul roman, recunoscut si
garantat prin tratatul de alianta
incheiat de Romania cu puterile
Intelegerii, sa fie eliberat si unit cu
patria-mama.
4) Toate declaratiile romanilor
din Ardeal si Bucovina ce s-ar face
impotriva acestor aspiratiuni nationale
le consideram ca stoarse cu
forta de autoritatile dusmane si
aceste declaratiuni nu vor putea
induce in eroare opinia lumii, care
a proclamat principiile de dreptate
si de libertate pentru toate
neamurile asuprite�.
Iasi, 6 octombrie 1918
Comitetul National
al Romanilor emigrati din
Austro-Ungaria
Presedinte
AL. LAPEDATU
Secretar OCT.
C. TASLAUANU
Declaratia aceasta a fost prezentata
regelui Ferdinand de prof.
G. Murgoci, guvernului Bratianu de
Victor Deleu si Aliatilor prin contele
Saint-Aulaire, ministrul Frantei.
Dr. (ist.) FELICIAN SUCIU
(va urma)
