In ultima decada a lunii mai, printr-o
pura intamplare mi-a cazut sub ochi
editorialul dumneavoastra "Regionalizare
sau apararea interesului national�, aparut
in numarul din 24 mai a.c. al cotidianului
"Cuvantul liber� din Targu-Mures. Am fost
placut surprins sa descopar in dumneavoastra
un roman adevarat, care spune
lucrurilor pe nume. Dar, domnule Ladariu,
scriati acolo ca aceste idei ale UDMR
despre regionalizarea (in sens maghiar) a
Romaniei dateaza din 1990. Or, sunt sigur
ca stiti, doresc numai sa va fac atent,
UDMR este doar un instrument in mana
Budapestei, iar aceste demersuri ale
maghiarimii sunt mult mai vechi, au radacini
adanci, personalitati cunoscute si o
continuitate demna de o cauza mai buna.
Eu cred ca tocmai aceasta continuitate
trebuie subliniata.
Imediat dupa inlaturarea lui Kun B�la,
regentul Horthy Miklos a elaborat in
octombrie 1919 un memorandum
strategic in care stipula
ca "inamicul numarul unu este
Romania�, pentru ca Ungaria
are "cele mai mari pretentii teritoriale�
asupra ei. Amiralul sublinia ca "pana va
sosi momentul potrivit pentru un razboi
vor trebui mentinute relatii pasnice cu
Romania, insa trebuie folosita orice
ocazie pentru a o izola diplomatic, iar in
Transilvania trebuie sa continue sa
existe o organizatie iredentista activa�.
Cu uimitor de putine modificari, aceasta
directiva strategica va strabate aproape
un secol si mai multe (toate) regimurile
politice � hothyst, comunist si democratic
(asa continuitate!...).
Guvernul maghiar a infiintat, in 1927,
Liga Revizionista Maghiara si Federatia
Mondiala a Maghiarilor. Scopul lor era sa
atraga si sa mentina atentia opiniei publice
internationale asupra Transilvaniei si, prin
contacte diplomatice, academice si
artistice, sa obtina revizuirea Tratatului de
la Trianon. Din cate cunosc, ambele
organizatii functioneaza si astazi (din nou
continuitate!). Sa mergem, insa, mai
departe pe firul acesteia.
In 1956, K�d�r J�nos, intr-o discutie la
Budapesta cu Valter Roman si Aurel
Malnasan, ambasadorul nostru in Ungaria
� discutie despre recent incheiata revolta
din Ungaria �, a cerut, pe un ton imperativ,
oficialilor romani: "Acordati autonomie
Transilvaniei!�. Acelasi K�d�r s-a inconjurat
de oameni hotarati si de incredere,
precum Kom�csin Zolt�n si Aczel Gy�rgy,
cu care era, de altfel, si foarte bun prieten.
Kom�csin a fost vreme de peste doua
decenii seful Departamentului Relatii
Internationale al Partidului Socialist
Muncitoresc Ungar, iar Aczel a fost pentru
la fel de multa vreme subsecretar de stat
in Ministerul Culturii ungar. Ambii au
sustinut, mai ales dupa 1970, dupa consolidarea
regimului K�d�r, activitatea Federatiei
Mondiale a Maghiarilor. Prin 2008
(poate si astazi), seful Federatiei, care a
devenit cea mai mare organizatie nonguvernamentala
maghiara, dar cu capital
separat in Bugetul de Stat al Ungariei, era
Patrubany Miklos, secondat de Borbely
Imre, responsabilul Sectiei pentru Bazinul
Carpatic-Romania, Slovacia, Ucraina si
Serbia. Ambii sunt ardeleni si ambii
cofondatori ai UDMR in 1990. Ca sa vezi
cata continuitate.
Sa stiti, insa, ca eu nu am nimic, nici cu
ungurii, nici cu UDMR. Mai mult, trebuie sa
recunosc, ca pe undeva chiar ii admir
pe maghiari pentru incapatanarea si
tenacitatea cu care isi urmaresc scopurile
si obiectivele. Pe mine ma intereseaza
atitudinea si reactia autoritatilorromane. Ori aceasta reactie a
fost intotdeauna palida, slaba, fara vlaga
si in permanenta defensiva.
Pe plan intern, atat Carol al II-lea, cat si
Nicolae Ceausescu au incercat o
colaborare cu maghiarii, iar dupa 1990 se
cunoaste ce s-a intamplat. In ianuarie
1939, Carol al II-lea a permis intrarea
ungurilor in Frontul Renasterii Nationale,
iar Ceausescu i-a introdus, prin reprezentantii
lor, in C.C. al PCR. Ma refer la
Fazekas J�nos, Kyr�ly K�roly sau Vinte
Ion (Vince Janos). Dupa 1990, UDMR a
facut parte sau a oferit sustinere parlamentara
si nu dezinteresat, desigur, ci
urmarind tocmai atingerea propriilor
obiective � aproape tuturor guvernelor
postdecembriste.
Pe plan extern, pe frontul propagandei
externe pentru sustinerea intereselor
Romaniei, atat Carol al II-lea, cat si
Nicolae Ceausescu, ca sa un mai vorbim
de regimul actual, au invocat de
fiecare data lipsa fondurilor. Asta
in conditiile in care Ungaria
aloca, prin anii �70, 100.000.000
de dolari pentru astfel de actiuni.
Singurii care au tinut "steagul sus� cum
se spune, au fost istoricii, si-i amintesc pe
Nicolae Iorga, Gh. Bratianu, Nicolae
Soicescu, David Prodan, Valeriu Florin
Dobrinescu sau Gheorghe Buzatu. Dupa
cum nu pot sa nu remarc o lucrare aparuta
la Cluj, prin 1934 parca, scrisa de Aurel
Gociman, corespondentul in Ardeal al
ziarului "Universul� al lui Stelian Popescu,
carte reeditata, apoi, la sfarsitul anilor �70
sau inceputul anilor �80, sub titlul
"Romania si revizionismul maghiar�.
Eu cred, insa, ca aceasta reactie
inceata si greoaie a valahilor in fata
pretentiilor unguresti porneste si din niste
resorturi psihologice adanci care tin de
Romania profunda. Sa ma explic.
1 Decembrie 1918 a reprezentat momentul
maxim al istoriei noastre, starea de gratie
a Romaniei cu care nu ne vom mai intalni
poate niciodata. Vartan Arachelian are o
expresie inspirata care da, mi se pare, chiar
titlul unei carti, "Duminica dupa Infern�.
Or, dupa realizarea idealului national,
vazuti "cu sacii in caruta�, romanii au
lasat-o mai moale, convinsi fiind ca nu li
se mai poate intampla nimic rau. Adaugati
la aceasta bunatatea si toleranta romanilor,
dar si tendinta noastra de a arunca
totul in derizoriu.
Va mai amintiti episodul cu "bentita
tricolora�? Oameni din mai multe orase ale
tarii au iesit atunci in strada pentru
sustinerea Sabinei. Imediat, insa, au aparut
pe micile ecrane tot felul de politicieni sau
comentatori care, in loc sa ceara guvernului
aplicarea ferma a legilor si a
Constitutiei Romaniei, se exprimau cam
asa: "� nu era momentul��, "sa nu
provocam�, "sa nu incitam�. Ce mi-a atras
atentia a fost, insa, urmatoarea pozitie
exprimata acolo: "Ce stie nenea Ion de la
Craiova sau badea Gheorghe de la
Constanta despre realitatile din Ardeal?
Sa-i lasam pe ardeleni sa-si rezolve
problemele pentru ca ei stiu mai bine, ei
au trait alaturi de unguri de sute de ani�.
(De aici si reticenta mea initiala) Ei bine,
acestor comentatori doresc sa le spun ca
exista si romani regateni care chiar stiu,
care sunt ingrijorati si carora chiar le pasa
de ce se intampla in Ardeal.
Va asigur de tot respectul si
consideratia mea!
MARIUS MOLDOVEANU, Iasi
