ÎNTÂLNIRE DE SUFLET A NAVALIȘTILOR, LA UNIVERSITATEA DUNĂRII DE JOS _ GALAȚI

Distribuie pe:

La început, doresc să prezint anunțul din cotidianul local gălățean „Viața liberă" despre festivitatea la care am luat parte: „La Facultatea de Mecanică, întâlnire de suflet a navaliștilor. Astăzi, la ora 10, la Facultatea de Mecanică, secția Exploatare Nave și Porturi, va avea loc întâlnirea absolvenților din promoția 1957. La festivitate, sunt așteptați aproximativ 40 de foști studenți, care să depene împreună amintiri din anii petrecuți în facultate și să povestească despre ce au mai făcut în perioada în care nu s-au mai văzut. Ioana Ivan".

Deci, prima promoție 1951 _ 1957 a Facultății de Mecanică, secția Exploatare Nave și Porturi, denumită și promoția „Profesor Orănescu Octavian", 11 semestre cu examene și colocvii, plus practicile de specialitate în porturi dunărene sau maritime. Trebuie amintită și catedra specială din institut care, pe lângă titlul de inginer, ne-a dat și gradul de ofițer al Marinei Militare a României, unde, inițial, am fost în rezervă, apoi, în retragere.

La festivitate, au participat cei care mai suntem în viață, pensionari venerabili, trecuți cu toții de 80 de ani, care au trăit și au muncit, cu rezultate onorabile, în navigația română, la administrațiile portuare sau maritime, docuri, reparații flotă, organizarea transporturilor interne sau internaționale de pasageri și mărfuri pe mări și oceane. Colegii de promoție au fost în funcții de directori generali, ingineri-șefi, șefi de secții, căpitani de porturi, dispeceri cu legăturile NAVROM-ului pe plan național și internațional. În plus, unii colegi care au rămas în Ministerul Transporturilor Auto, Navale și Aeriene au plecat în alte ministere care i-au solicitat, pe probleme legate de cunoștințe navale, însușite în Institutul Mecano-Naval Galați (cum se numea atunci). Acei colegi au ocupat, la rândul lor, funcții importante în profesorat, cercetare științifică sau au fost cadre de control industrial, asigurând siguranța în exploatarea utilajelor sau expertizând în unele cazuri de avarii sau accidente, alături de cei de la protecția muncii și calității, procurorilor sau judecătorilor.

Am păstrat un moment de reculegere pentru colegii, profesorii și asistenții din facultate care au plecat din această lume, după ce au adus prin munca lor, cu onoare și cinstire, propășirea României în Europa și în întreaga lume.

După întâlnirea din fața fostei Facultăți de Mecanică Navală, din Calea Domnească a Galațiului, am derulat amintiri în sala în care am trăit ultima oră de curs a celor 11 semestre. În prezența actualului decan, am vizitat în fugă vechile săli de studiu, am văzut noile extinderi la clădirea veche, apoi ne-am deplasat pe jos spre bordul celei mai vechi nave cu zbaturi (renovată și modernizară în țară), nava „Tudor Vladimirescu". Aproape nu am mai cunoscut Galațiul, cu marile cvartale de blocuri sau sediile agențiilor de navigare române și străine.

La discuții, a participat și directorul general al Agenției Portuare Galați, căruia i-am mulțumit pentru că ne-a sponsorizat întâlnirile (și cele de anii trecuți), s-au acordat plachete, insigne onorifice și flori tropicale. I-am salutat marinărește pe comandantul navei și pe membrii echipajului. Reamintesc că nava „Tudor Vladimirescu" este cea mai veche și unica navă cu zbaturi în stare funcțională de pe întreaga Dunăre și fie asigură transportul turiștilor, fie servește ca salon de discuții științifice ale cercetătorilor de pe Dunăre și din Deltă.

În Hotelul Mercur al Agenției Navrom, unde am fost găzduiți, s-a desfășurat și masa festivă, la care am toastat pentru noi și am picurat din cupele de vin pentru colegii și profesorii noștri care sunt acum în Rai, acolo sus la Dumnezeu, pentru că au fost oameni cinstiți, corecți și credincioși.

Lasă un comentariu