Cu Iliuț, așa-i ziceam lui Ilie D. Ilieș, am copilărit în satul frumos de odinioară, cu zile idilice, cu hore duminicale ori de sărbători, Beica de Sus. Un sat „tăiat" în două, de ulița principală, așezare ce se întinde pe vreo patru-cinci kilometri nu mai mult, cu ieșire la est spre Căcuciu, Șerbeni, Sânmihaiu de Pădure și Urisiu, iar spre vest, spre Beica de Jos. Suntem apropiați ca vârstă; anii nu ne-au îndepărtat unul de altul, dimpotrivă. De când a venit la Târgu-Mureș, i-am urmărit activitatea profesională, dar mai ales cea de animator cultural. De fiecare realizare a lui, subsumată folclorului, m-am bucurat și, de ce să n-o spun, m-am și lăudat, fiind amândoi beiceni, unde, iată, se nasc și oameni adevărați, cu trup și suflet în slujba folclorului ori a învățământului românesc, a publicisticii în general. În urmă cu câteva zile, lui Iliuț i-am cerut informații detaliate despre drumul parcurs într-o viață dedicată dansului popular, în special. S-a conformat și, împreună cu buna sa soție Floarea, mi le-a trimis prin e-mail. Prin intermediul literei tipărite, le facem cunoscute cititorilor ziarului „Cuvântul liber", drept pildă pentru cei de ieri, de astăzi ori de mâine.
Ilie Dănilă Ilieș își are deci obârșiile în satul Beica de Sus, unde s-a născut spre sfârșit de august 1946, părinți fiindu-i Vasile și Carolina, care au dat naștere la patru copii, ceilalți fiind Vasile, Maria și Ioan. La Beica de Jos urmează cursurile claselor V-VII, după care, între 1959-1963, va fi elev al Școlii Profesionale de Construcții din Târgu-Mureș. Trecem peste episodul profesional de la Hunedoara (1963-1969) și ne cantonăm în orașul de pe Mureș, unde, de la construcții civile, trece la cele de mașini industriale, la Metalotehnica, pentru un curs de calificare, unitate economică al cărei membru va deveni ca și salariat. Frecventează cursurile Școlii Populare de Artă, secția coregrafie, sub îndrumarea profesorilor Kelemen Ferencz și Didina Dânșorean. Va fi instructor coregraf cu patala în mână. În 1969 se înscrie la Ansamblul „Brădulețul" al Casei de Cultură a Sindicatelor, ca dansator. Beicenii erau ași în ale jocului popular. Apoi, în 1970, împreună cu câțiva colegi, pun bazele Ansamblului de cântece și dansuri al Întreprinderii Metalotehnica, fiind desemnat instructor-coregraf și director al acestuia. Dansul parcă îl frige la tălpi și, concomitent, este dansator și la Ansamblul Combinatului de Îngrășăminte Chimice din Târgu-Mureș. Acesta, în 1975, va lua numele de „Șireagul".
Cine va fi coregraf aici? Ilie Ilieș, care se angajează la „Azomureș". De partea administrativă a acestui prestigios ansamblu se ocupa Gheorghe Vanga, care va deveni unul dintre bunii manageri și animatori culturali ai județului Mureș, iar de partea coregrafică, Iliuț. Amintiri plăcute din acea perioadă, pe care, cu siguranță, adesea le rememorează.
Anul 1983 va însemna pentru Ilie Ilieș începutul unui alt drum, tot pe tărâmul folclorului românesc. Transferat la „Mobex", preia conducerea Ansamblului „Purtata", cu care are rezultate de excepție, până în 1991, an în care reîncepe colaborarea cu „Șireagul". După anul 1989, pe lângă colaborarea cu „Șireagul", va fi instructor-coregraf al Ansamblului „Brădulețul" al Casei de Cultură a Sindicatelor.
Tot instructor-coregraf va fi și la Ansamblul „Cununița" al Casei de Cultură a Studenților (timp de cinci ani), și la nou înființatul Ansamblu „Junimea mureșeană" al Casei de Cultură din Reghin, și la „Cununa mureșeană", ansamblu condus de Simona Chiș. Iată drumul urmat de Dinu Ilieș din anul 1969 (când a devenit dansator la „Brădulețul") și până în 2002, un drum pe care l-a „pavat" cu nestemate folclorice - dansuri populare românești și maghiare la mai toate unitățile economice din Târgu-Mureș care aveau echipe de dansatori. Dar, pe lângă activitatea scenică ori din sălile de repetiții, Ilie Ilieș a avut o bogată activitate ca solist instrumentist. A fost toboșar și șef de orchestră timp de 45 de ani, cu care și-a semnat prezența la mai mult de 3.000 de nunți, ospețe, oferindu-i-se ocazia de a cunoaște obiceiurile, cântecele și dansurile populare chiar acolo, la originea lor, în satele mureșene. Drept consecință, a pus în scenă dansuri ale acelor zone frecventate, deci, direct de la sursă. Ei, da, câte nu sunt ocaziile care i-au permis să fie prezent la numeroase spectacole, festivaluri naționale și internaționale, mare este și numărul colaboratorilor artiști, soliștilor vocali ori instrumentiști cu care a colaborat.
Revenind la activitatea de instructor-coregraf, în 2002, demisionează de la „Mobex" Târgu-Mureș și se prezintă la concursul pentru postul de referent cultural la Primăria Ungheni. Reușită deplină și, în 2003, înființează Ansamblul folcloric „HORA", care, în timp, devine unul dintre cele mai bine cotate trupe de amatori din țara noastră, ansamblu afiliat la Federația Internațională de Folclor. Parte dintre succesele înregistrate, mai ales peste fruntariile țării noastre, le-am evidențiat în coloanele ziarului „Cuvântul liber". În plan familial? Din căsătoria lui Iliuță cu Floarea Sabău (m-am veselit și am jucat și eu la nunta lor de la Beica de Sus), dansatoare și domnia sa, au rezultat copiii Iancu și Raluca, ambii cu studii muzicale, stabiliți în același oraș din Norvegia - Kristiansand. Se bucură de nepoții Nicolas, Lili și Hera Sofia.
De ceva vreme bună, soții Ilieș - Ilie și Floarea - conduc Ansamblul folcloric „HORA" din Ungheni și administrează Asociația Culturală „Purtata", cu sediul în Cerghid, sat în care s-au stabilit în urmă cu 10 ani. Sănătate și împliniri înmiite lui Ilie Dănilă Ilieș, consătean al meu și coregraf cu vastă experiență în domeniu! Aceeași urare, și soției sale, distinsa doamna Floarea!
