O carte cu și despre copii „Joaca cu cuvintele"

Distribuie pe:

„Copiii sunt aripile noastre către viitor, sunt visele care vor putea deveni realitate și speranțele suspendate la poarta cerului. Când apar în viața ta, te transformi într-o ființă mai bună, mai blândă, mai răbdătoare și care își redescoperă pofta de joacă. Cuvintele sunt picăturile căzute din ploaia vieții, care pot modela caractere și pot naște idealuri. Să ne jucăm deci cu cuvintele și să atingem cu ele cât mai multe suflețele, ca să vedem până unde pot zbura visele".

Aceste cuvinte țin loc de prefață în volumul „Joaca cu cuvintele", autor Mihaela Rașcu, o carte cu și despre copii, dedicată tuturor copiilor care fac lumea mai pură și mai colorată. Volumul conține poezii, povești și ghicitori, create la sugestia copiilor și ilustrate de către copii. În pragul sărbătorilor de iarnă, viața culturală a orașului nostru este luminată de cadouri literare menite să contribuie la o dezvoltare armonioasă a generațiilor viitoare, printre care și cărticica „Joaca cu cuvintele".

Lasă un comentariu